Adoptarea lucrului la distanţă este noua normă pe piaţa muncii

Adoptarea lucrului la distanţă este noua normă pe piaţa muncii, afirmă 80% din companiile participante la un sondaj global PwC, potrivit căruia 45% dintre companii nu vor solicita angajaţilor întoarcerea la birou, iar 21% anticipează o abordare hibridă între munca la distanţă şi lucrul la birou.

„Majoritatea companiilor (80%) participante la sondajul global PwC ‘The future of remote work’ arată că adoptarea lucrului la distanţă este noua normă pe piaţa muncii, iar peste 53% spun că au creat şi implementat deja o politică în acest sens. Din restul de 47%, mai mult de jumătate anticipează că vor îmbunătăţi sau implementa o politică de muncă de la distanţă până la sfârşitul anului 2020”, relevă sondajul.

Principalele trei priorităţi în conceperea politicilor de adoptare a muncii la distanţă sunt sănătatea şi siguranţa angajaţilor, menţionată de 70% dintre respondenţi, îmbunătăţirea experienţei angajaţilor (65%) şi atragerea şi reţinerea talentelor cheie (60%).

„Lucrul la distanţă a devenit o parte esenţială a noii normalităţi, companiile fiind forţate în multe cazuri să se adapteze pentru a-şi putea continua activitatea. Temerile iniţiale că productivitatea muncii va scădea au fost infirmate după primele luni de pandemie, însă rămâne de văzut dacă tendinţa se păstrează pe termen mediu şi lung. Mulţi angajaţi au început să resimtă negativ lipsa interacţiunii directe cu partenerii şi colegii şi să-şi dorească o revenire la birou. În orice caz, lucrul de la distanţă va fi o opţiune pe termen lung şi cele mai multe companii vor continua să o aplice”, spune Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor fiscale şi juridice PwC România.

Aproximativ 45% dintre companiile participante la sondaj definesc aranjamentele de lucru la distanţă ca angajaţii care „lucrează în afara biroului de acasă sau a locului de muncă”, fără nicio deplasare transfrontalieră. Cu toate acestea, 30% dintre companii definesc munca la distanţă drept angajaţii care lucrează în afara biroului de acasă, cu deplasări atât la nivel naţional, cât şi internaţional anticipate şi/sau permise.

În ceea ce priveşte politica salarială, 80% dintre companii au arătat că nu efectuează ajustări în timpul perioadei muncii la distanţă. De asemenea, peste jumătate dintre respondenţi nu acordă alocaţii, rambursări sau sprijin pentru mobilitate pentru munca la distanţă.

„Angajatorii trebuie să ţină seama de eventualele consecinţe fiscale, precum şi cele  din sfera contribuţiilor sociale pe care munca într-o altă ţară le poate avea atât pentru angajatori, cât şi pentru salariaţii în cauză. Totodată, aspectele care ţin de dreptul muncii şi de sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor în ţara respectivă nu trebuie ignorate”,  a declarat Irina Nistor, director Mobilitate Internaţională, PwC România.

Pe măsură ce restricţiile locale s-au relaxat, majoritatea companiilor au permis accesul angajaţilor la birou, în anumite condiţii şi respectând normele de siguranţă şi sănătate. Cu toate acestea, 45% dintre companii nu vor solicita angajaţilor întoarcerea la birou, iar 21% anticipează o abordare hibridă între munca la distanţă şi lucrul la birou, mai arată sondajul.

Sondajul a fost realizat în rândul a peste 300 de companii la nivel global.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *