Adulții din Austria vor fi vaccinați obligatoriu împotriva Covid-19

Austria a adoptat, joi, legea privind vaccinarea obligatorie pentru toţi adulţii, devenind prima ţară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură contra pandemiei de Covid-19, în ciuda unei opoziţii virulente în stradă.

Proiectul, anunţat în noiembrie pentru a stimula o campanie de imunizare slabă, a fost aprobat de mare parte a clasei politice (137 pentru, 33 contra din 183 de parlamentari). Măsura va intra în vigoare la 4 februarie, scrie AFP.

„Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră de a obţine o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne restricționeze”, a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa reprezentanților presei înainte de sesiunea parlamentară.

Mulţi austrieci au fost împotriva textului de lege şi au manifestat aproape în fiecare weekend cu zecile de mii. În acest climat tensionat, guvernul se teme de escaladări şi a anunţat săptămâna aceasta stabilirea de „perimetre de protecţie” în jurul unităţilor de sănătate, centrelor de vaccinare şi de testare.

Acest vot vine în contextul în care Austria înregistrează un număr record de cazuri, pe fondul răspândirii variantei Omicron. Aproape 30.000 de infecţii în 24 de ore au fost înregistrate, miercuri, în această ţară unde de obicei se fac teste înainte de a merge la un concert, de exemplu.

În jur de 72% din populaţia de de 8,9 milioane de locuitori are în acest moment schema completă de vaccin, un procent inferior celui din Franţa şi Spania. Potrivit cifrelor comunicate de Ministerul Sănătăţii, rămân de convins un milion şi jumătate de adulţi. O loterie a fost anunţată cu o recompensă de 500 de euro pentru cei vaccinaţi.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *