AEP colectează informaţii cu privire la alegerile parlamentare din decembrie 2020

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat vineri că a demarat o acţiune de colectare de informaţii cu privire la modul în care s-au desfăşurat alegerile parlamentare din decembrie 2020, prin intermediul unui chestionar online care a fost transmis operatorilor de calculator şi experţilor electorali care au îndeplinit funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitor al acestuia. Obiectivul este optimizarea activităţii în secţiile de votare.

„Chestionarele au fost transmise prin sms şi e-mail celor 22.308 operatori de calculator, precum şi celor 37.604 preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora. Obiectivul acestei acţiuni este evaluarea corectă şi reală a modului de desfăşurare a activităţilor biroului electoral al secţiei de votare în vederea îmbunătăţirii tuturor aspectelor care alcătuiesc aceste activităţi”, a transmis AEP, într-un comunicat de presă.

Cu această ocazie, preşedintele AEP Constantin-Florin Mituleţu-Buică a mulţumit tuturor profesioniştilor a căror implicare în buna desfăşurare a alegerilor a fost esenţială şi îi îndeamnă să completeze chestionarul pentru a reflecta cu acurateţe realitatea desfăşurării activităţilor din secţia de votare, astfel încât acestea să poată fi optimizate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *