Agenţia Europeană a Medicamentului stabileşte că beneficiile vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford sunt mai importante decât riscurile

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) stabileşte că beneficiile vaccinului AstraZeneca-Oxford sunt mai mari decât riscurile, însă continuă să studieze legătura între vaccin şi formarea unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu acest vaccin. (Vom reveni)

 

Aproximativ 15 state membre UE, inclusiv Germania, Italia şi Franţa, au suspendat din precauţie utilizarea vaccinului laboratorului suedezo-britanic, în urma semnalării unor posibile efecte secundare, şi anume probleme în coagularea sângelui şi formaea unor cheaguri de sânge (tromboză).

 

EMA apreciază că vaccinul este „sigur şi eficient”, însă ea anunţă că este esenţial să ”continue să urmărească” potenţiale efecte secundare ale vaccinului.

 

Directoarea EMA Emer Cook anunţa, cu toate acestea, că rămâne ”ferm convinsă” că beneficiile sunt mai importante decât riscurile folosirii vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford.

Această poziţie a fostconfirmată joi.

EMA anunţă că vaccinul AstraZeneca-Oxford „nu este asociat” unui risc mai mare de formare a unor cheaguri de sânge.

 

Prin această decizie, EMA se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care şi-a reiterat joi îndemnul la o continuare a folosirii vaccinului AstraZeneca-Oxford împotriva covid-19.

 

Comitetul Consultativ Mondial în Securitatea Vaccinurilor (GACVS) din cadrul OMS urmează să-şi anunţe vineri, probabil la sfârşitul zilei, concluziile evaluării siguranţei vaccinului grupului farnaceutic suedezo-britanic AstraZeneca, a anunţat joi agenţia ONU.

 

 

 

news.roviewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *