Agenţia Naţională pentru Locuinţe, implicată într-o tentativă de fraudă cu mijloace de plată electronice

Agenţia Naţională pentru Locuinţe anunţă, joi, o tentativă de fraudă prin mijloace de plată electronice şi precizează că nu solicită taxe sau comisioane pentru prelucrarea dosarelor.

ANL a transmis, joi, mai multe precizări, după ce a fost sesizată cu privire la o tentativă de fraudă în care este implicat numele instituţiei.

„Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu percepe taxe pentru prelucrarea dosarelor de înscriere/ datelor/ cererilor depuse la instituţie şi avertizează persoanele, care sunt contactate telefonic sau primesc mesaje SMS/ emailuri pentru efectuarea unor plăţi online, să nu dea curs solicitărilor”, a transmis, joi, instituţia.

Sursa citată a precizat că acest tip de mesaje care pretind a veni din partea instituţiei sunt folosite cu scopul de a frauda/ colecta datele bancare ale persoanelor, pentru a sustrage bani din conturile acestora.

„Reprezentanţii Agenţiei au raportat toate atacurile semnalate de cetăţeni către instituţiile abilitate şi colaborează cu autorităţile statului responsabile cu securitatea cibernetică pentru investigarea cauzelor incidentului.  Agenţia Naţională pentru Locuinţe se delimitează de aceste practici frauduloase în care numele instituţiei este folosit în mod abuziv”, a mai transmis instituţia.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *