AJOFM Hunedoara: Aproximativ două treimi dintre șomeri au vârste peste 40 de ani

La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.016 șomeri (din care 3.201 femei), rata șomajului fiind de 3,87 %.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,91 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,04 pp.

Din totalul de 6.016 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.852 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.164 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.100  șomeri provin din mediul rural și 3.916  sunt din mediul urban.

 

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 6.016
< 25 ani 817
între 25-29 487
între 30-39 934
între 40-49 1.506
între 50-55 1.341
peste 55 ani 931

Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara  28 %, urmat de cei cu studii gimnaziale 27 %, iar 21 % sunt șomerii fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 16% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 6 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 267 persoane foarte greu ocupabile, 1.387 greu ocupabile, 3.951 mediu ocupabile, iar 411 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Hunedoara sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Hunedoara la adresa www.anofm.ro.

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *