Ajutați-o pe Roxana! Viața ei depinde de ajutorul nostru

Zgardea Roxana are 17 ani, este din Deva și elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Sigismund Toduță din Deva. Din luna septembrie și până în prezent, Roxana, în loc să meargă alături de colegii ei la școală, și-a petrecut zilele doar prin spitale, atât la spitalul din Deva, cât și la Spitalul Clinic pentru Copii „Louise Țurcanu” din Timișoara, unde este internată și în momentul de față. Aici a fost deja supusă unei intervenții chirurgicale de stomac, dar, din nefericire, fata a fost diagnosticată cu o boală de imunitate foarte rară, care îi pune în pericol viața, cu atât mai mult cu cât imunitatea ei este zero. Medicii au diagnosticat-o cu imunodeficiență rară:  un diagnostic principal – sindromul imunodeficiență combinată severă și un diagnostic secundar: limfohistiocitoza hemofagocitara ( HLH), ambele   rare și extrem de periculoase.

Intervenția de transplant cu celule stem este una iminentă, iar acum se așteaptă răspunsul unei clinici din Italia, care să accepte intervenția ce ar putea să-i salveze viața Roxanei.

Pentru toți cei care o cunosc pe Roxana, facem un apel umanitar pentru strângere de fonduri care să ajute familia să-și poată vedea fata cea frumoasă și talentată, în mijlocul celor dragi, alături de colegi și prieteni, din nou zâmbitoare și plină de viață. Orice sumă de bani este foarte importantă!

RO05INGB0000999914554313 (RON)
RO61INGB0000999914554372 (EUR)
Nume cont: Zgardea Lavinia Elena

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *