Campanie de promovare a serviciilor sociale

Direcția de Asistență Socială Deva desfășoară, în această perioadă, o campanie de promovare a serviciului social „Îngrijiri personale la domiciliu pentru persoane vârstnice”, destinat persoanelor cu domiciliul sau reședința în muncipiul Deva care nu se pot gospodări și îngriji singure.

 

Scopul serviciului social „Îngrijiri personale la domiciliu pentru persoane vârstnice” este acela de a limita sau înlătura efectele unor situații care pot afecta viața persoanei vârstnice, prevenind astfel marginalizarea socială sau instituționalizarea acestora.

Serviciile se acordă gratuit persoanelor fără venituri sau cu venituri mici.

Persoanele care au venituri lunare mai mari de 1.000 de lei pot beneficia de „Îngrijiri personale la domiciliu pentru persoane vârstnice” cu plata unei contribuții care se stabilește în funcție de nivelul venitului și de standardele de cost prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 426/2020.

 

Informații cu privire la serviciile acordate și contribuția persoanelor cu venituri mai mari de 1.000 de lei pot fi consultate în Hotărârea Consiliului Local nr. 490/2021, disponibilă pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Hotărâri de Consiliu sau accesând link-ul: http://www.primariadeva.ro/fisiere/userfiles/490.pdf.

 

Persoanele interesate pot obține INFORMAȚII SUPLIMENTARE la numărul de telefon 0755.878.371 (Biroul Asistență Comunitară), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *