Al doilea incendiu la interval de 3 zile, la aceeași societate comercială din Hunedoara

Focul a izbucnit în jurul orei 16,45 în curtea unei societăţi de la marginea Hunedoarei. Un martor spune că flăcările erau uriaşe şi exploziile au aruncat bucăţi mici de fier pe o distanţă de zeci de metri. Incendiul are loc la 30 de metri de o staţie Transgaz şi de conducta care transportă gazul la combinatul siderurgic şi în localitatea Peştiş. Mai multe echipaje de pompieri şi autospeciale sunt în zonă, dar intervenţia este mult îngreunată de lipsa unei surse de apă pe platformă.

Flăcările şi fumul gros se vedeau din oraş şi, în jumătate de ceas, norii denşi au acoperit cerul. „Arde de zeci de minute, am văzut flăcările din oraş şi am venit să văd ce este”, spune un tânăr ciclist care privea focul de lângă gardul societăţii. Alături se află o Staţie Transgaz iar paznicul de aici spune că este periculos ce se întâmplă: „Am văzut când a izbucnit, aveau flăcările zeci de metri, rar vezi aşa ceva. Se tot aud explozii ca nişte pocnituri şi au sărit bucăţi de metal, un şurub a ajuns până aici apropape. E periculos şi pentru că este aproape de noi, dacă ia foc vegetaţia asta uscată ce ne facem?”

Pompierii intervin pentru localizarea focului şi prevenirea extinderii acestuia. In zona se află mai multe societăţi comerciale. „Este un incendiu la un depozit de fier vechi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis trei autospeciale, 14 subofiţeri şi un ofiţer. Ard autoturisme demontate, sunt cauciucuri, plasticuri şi alte resturi. Pocniturile se pot auzi de la eventuale butelii GPL de la autoturisme”, spune locotonentul Ciprian Oprean, locţiitor comandant Detaşament Pompieri Hunedoara.

Periodic maşinile sunt nevoite să se deplaseze în oraş pentru a se alimenta cu apă: „Este destul de periculos pentru că nu există sursă de apă artificială pe platforma operatorului economic. Alimentarea se face navetă, de la cel mai apropiat hidrant. În ceea ce priveşte staţia Transgaz, este destul de problematică situaţia – încercăm să intervenim rapid şi să asigurăm şi siguranţa oamenilor noştri”, spune lct. Ciprian Oprean.

Un incendiu, dar de proporţii mai reduse, a avut loc marţi. în acelaşi loc, la aceeaşi societate.  In acest perimetru se află câteva zeci de tone de deşeuri metalice, plastic şi anvelope rezultate din dezmembrări auto. Pompierii cred că incendiul va putea fi stins doar în câteva ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *