ALEGERI LOCALE ÎN TREI LOCALITĂȚI HUNEDORENE. În comunele Burjuc, Sarmizegetusa și Romos primarii aleși în 2020 au decedat

În 20 iunie 2021, alegătorii din 33 de localități din România vor merge din nou la urne, într-un scrutin special al alegerilor locale, pentru a-și alege primarul. În aceste localități este vorba de edili care au decedat, au fost condamnați, și-au pierdut mandatul din cauza incompatibilității sau și-au dat demisia. În 10 localități alegerile au fost invalidate de instanță și se repetă.

Declanșarea alegerilor va fi aprobată în ședința de astăzi a Guvernului. Campania electorală va începe pe 16 mai, iar votul propriu-zis va fi în data de 20 iunie 2021, între orele 07.00 – 21.00.

 

În județul Hunedoara, vom avea alegeri locale în trei localități, situația de drept din acestea fiind următoarea:

COMUNA BURJUC: Prin Ordinul prefectului nr. 11/12.01.2021 s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Burjuc al domnului Gabriel Bartha, ca urmare a decesului acestuia, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

COMUNA SARMIZEGETUSA: Prin Ordinul prefectului nr. 713/20.11.2020 s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Sarmizegetusa al domnului Adrian-Claudiu-Mihai Cordoş, ca urmare a decesului acestuia, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

COMUNA ROMOS: Prin Ordinul prefectului nr. 45/12.02.2021 s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Romos al domnului Pătrânjan Mircea, ca urmare a decesului acestuia, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

 

Iată și lista completă a celor 5 orașe și 28 de comune din România în care se vor organiza alegeri locale parțiale:

Judeţul Alba

Comuna Ciuruleasa

Comuna Meteş

Judeţul Arad

Comuna Zăbrani

Județul Argeș

Comuna Aninoasa

Comuna Rociu

Judeţul Bacău

Comuna Tamaşi

Judeţul Braşov

Comuna Şinca Nouă

Judeţul Caraş-Severin

Oraşul Bocşa

Județul Călărași

Comuna Cuza Vodă

Comuna Frumuşani

Județul Covasna

Comuna Mereni

Comuna Ozun

Judeţul Dâmboviţa

Comuna Braniştea

Judeţul Dolj

Comuna Catane

Comuna Sadova

Comuna Terpeziţa

Comuna Ostroveni

Judeţul Galaţi

Oraşul Târgu Bujor

Judeţul Gorj

Comuna Bumbești-Pițic

Județul Hunedoara

Comuna Burjuc

Comuna Romos

Comuna Sarmizegetusa

Județul Ialomița

Comuna Gura Ialomiţei

Comuna Ion Roată

Judeţul Ilfov

Oraşul Bragadiru

Comuna Găneasa

Județul Mehedinți

Comuna Obârşia de Câmp

Județul Olt

Comuna Deveselu

Judeţul Prahova

Comuna Șotrile

Judeţul Sălaj

Oraşul Şimleu Silvaniei

Judeţul Suceava

Oraşul Vicovul de Sus

Judeţul Timiş

Comuna Voiteg

Judeţul Vâlcea

Comuna Scundu

 

Sursă: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *