ALIMENTE UE. Peste 2.300 de kilograme de produse au fost distribuite în prima zi, la Deva

Aproape jumătate din totalul familiilor și persoanelor singure din municipiul Deva, cuprinse în primele două categorii de beneficiari ai alimentelor gratuite, acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, și-au ridicat pachetele cu produse în prima zi de distribuire a tranșei a VI-a – miercuri, 12 aprilie 2023.

Mai mult de trei sferturi dintre acestea fac parte din rândul beneficiarilor care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei, potrivit reprezentanţilor Serviciului Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva.

Alte 105 familii şi persoane singure, cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Deva, care sunt inscrise pe listele iniţiale, sunt aşteptate să-şi ridice pachetele cu alimente de la Cantina Socială Deva (strada Titu Maiorescu, nr. 24), de luni până joi, între orele 9:00-15:00, cu EXCEPȚIA zilei de luni, 17 aprilie 2023.

După finalizarea distribuirii pe liste iniţiale, alimentele vor fi distribuite – pe liste suplimentare – persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în gradele grav sau accentuat, care au domiciliul/reşedinţa în municipiul Deva.

Distribuirea produselor se face către titularii beneficiului acordat, pe baza actului de identitate valabil (original şi copie) şi a certificatului de încadrare în grad de handicap (în copie, în cazul persoanelor înscrise pe listele suplimentare).

DE REȚINUT! Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de alimente aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării pachetelor.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.521 şi 0254.218.030 / Tasta 1, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

În cadrul tranşei a VI-a a Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, Direcţiei de Asistenţă Socială Deva i-au fost alocate 621 de pachete cu alimente, dintre care 199 sunt distribuite pe listele iniţiale.

Fiecare pachet cântăreşte 25,36 de kilograme şi conţine 12 produse alimentare de bază.

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *