Alte două centre de vaccinare și-au suspendat activitatea

Numărul hunedorenilor care aleg să se vaccineze împotriva noului coronavirus este din ce în ce mai redus. Astfel, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara au luat decizia de a suspenda activitatea de la două centre de vaccinare. Este vorba de centrele de vaccinare de la spitalele din Brad și Hațeg. Pe fondul adresabilității reduse din partea populației pentru vaccinare s-a luat și o altă măsură.

„Am redus și numărul de fluxuri la Centrul Cultural din Deva și la Casa Pensionarilor Hunedoara”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.

În luna februarie alte patru centre de vaccinare din județ și-au suspendat activitatea. La nivel național se înregistrează o scădere a semnificativă a numărului de persoane care optează pentru a se vaccina împotriva noului coronavirus.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *