Amenzi în valoare de aproximativ 514.500 lei, pentru organizarea ori participarea la evenimente publice sau private

Poliţiştii au dat sâmbătă 1.225 de amenzi în valoare de aproximativ 514.500 lei, pentru organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane, fără respectarea măsurilor sanitare de prevenire a răspândirii COVID-19.

”În cursul zilei de sâmbătă, 20 februarie, peste 16.600 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, precum şi angajaţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţi ai  autorităţilor locale au efectuat acţiuni de verificare a modului în care sunt  respectate măsurile de protecţie sanitară. Echipele mixte de control au gestionat 1.660 acţiuni punctuale şi 1.834 apeluri la SNUAU 112”, anunţă MAI.

Au fost verificaţi peste 5.188 operatori economici, aproximativ 248 operatori de transport persoane, peste 9.661 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 81.000 persoane pentru respectarea măsurilor stabilite în context COVID -19.

În total, au fost aplicate  6.787 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.448.650 de lei.

Majoritatea, respectiv  5.551 de sancţiuni, au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, cuantumul acestora fiind de peste 925.150 lei.

De asemenea, au fost aplicate aproximativ 1.225  sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 514.500 lei, pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea persoanelor.

Tot în cursul zilei de ieri, personalul MAI a întocmit 2 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

La linia telefonică TELVERDE au fost primite 13 apeluri, acestea fiind direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 8 judeţe.

Angajaţii MAI vor face şi în perioada următoare activităţi de control pentru prevenirea şi combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *