ANAF se pregăteşte să recupereze banii neplătiţi de firmele care au amânat plata obligaţiilor fiscale invocând pandemia

ANAF analizează situaţia celor care amână, pe perioada stării de urgenţă/stării de alertă, plata obligaţiilor fiscale şi se pregăteşte ca după data la care expiră facilităţile fiscale acordate de autorităţi, 25 octombrie, să treacă la recuperarea sumelor la buget, inclusiv prin atragerea răspunderii solidare a persoanelor care sunt răspunzătoare pentru neplată, potrivit unui document analizat de Profit.ro.

Până la finele lunii iunie, firmele au declarat, dar fără să şi achite, obligaţii de plată în cuantum de 10,3 miliarde de lei în baza facilităţii acordate de Guvern în martie. Guvernul a decis în martie, în contextul crizei economice cauzate de combaterea epidemiei de coronavirus, ca firmele să poată amâna plata obligaţiilor fiscale fără riscul de executări/popriri din partea ANAF şi fără să acumuleze dobânzi şi penalităţi.

Conform Profit.ro, ANAF are în vedere facilităţi fiscale pentru bunii plătitori şi mediatizarea celor mai buni plătitori de impozite şi taxe printr-o „listă albă”, identificarea primilor 100 de contribuabili mari plătitori şi a primilor 100 de mari debitori.

De asemenea,  va solicita şi va analiza soldurile disponibilităţilor din conturile la bănci ale contribuabililor mari plătitori/debitori care nu şi-au achitat obligaţiile scadente în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă.

ANAF se pregăteşte şi pentru instituirea de măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea obligaţiilor bugetare, dar şi pentru mediere astfel încât să identifice soluţii optime pentru stingerea obligaţiilor.

Măsurile de recuperare pot fi extinse de la marii debitori la persoanele fizice răspunzătoare pentru neplata obligaţiilor, în acest sens urmând să fie analizată atragerea răspunderii solidare, precizează Profit.ro.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *