ANALIZĂ POLITICĂ. PNL: l’enfant maudit*, paradox românesc sau înghesuiala păguboasă a orgoliilor și intereselor

Câteva discursuri liberale (Carmen Hărău, Gheorghe Falcă, Ben-Oni Ardelean) pe care le-am urmărit în deschiderea conferinței de alegeri pe care PNL Deva a organizat-o la sfârșitul săptămânii trecute mi-au reamintit de o promisiune mai veche făcută cititorilor. Era vorba de a propune o serie de analize politice ale vânzolelii liberale din ultima perioadă. De ce ar fi analizele asupra PNL mai importante acum? Pentru că în jurul bărcii liberale se răsucesc valurile interesului național de mai bine de un an și de felul în care mânuiesc vâslele și cine sunt barcagii depinde, evident, și viitorul nostru, al tuturor. Pentru că PNL este nucleul puterii politice de astăzi din România și are în mâini pâinea și cuțitul unui ospăț politic european irepetabil, cu bucate mai multe și mai sățioase decât de obicei. Dar de ce joacă liderii PNL destul de prost cartea mare pe care o au în mână, în asemenea circumstanțe favorabile? Greu de răspuns, dar merită încercat.

Paradoxul politicii românești: când merge mai bine, faci cumva să meargă mai rău

Avem spectacolul liberalismului românesc aflat sub cele mai bune auspicii din ultimele decenii – guvernare și administrație liberală cu multe puncte câștigate. Numai că din el putem extrage, în primă instanță, doar un paradox (cu aplicabilitate mai largă în politica românească): deși cu atuurile în mână, deși par să-și înțeleagă perfect greșeli și derivă, politicienii cu decizie din PNL nu reușesc să se unească într-o strategie câștigătoare ci par, mai degrabă, actori imberbi într-o dramă „à l‘enfant maudit”, cu o, vezi Doamne!, soartă amară care le joacă feste. Dar nu soarta le joacă feste politicienilor liberali, ci chiar ei înșiși. De ce? Vom căuta câteva răspunsuri până spre final.

Vă spuneam că am ascultat zilele trecute câteva discursuri ale unor politicieni liberali respectabili și chiar acele discursuri au stârnit această analiză. Serios și onest, liberalii în cauză au pus în fața colegilor chiar paradoxul invocat mai sus și, chiar dacă au folosit mănuși fine și miloase, chiar dacă mesajul a fost acoperit cu lăstărișul psihologiei învingătorilor, palmele aplicate pe obrazul partidului au răsunat bine. Să notăm câteva lucruri din aceste discursuri care nu pot fi judecate decât în balanță cu realitatea de partid pe care ne-o oferă, public, spectacolul liberal.

Canibalismul politic distruge arma unității

Pentru teritoriul politic local al liberalismului, a punctat destul de transparent fostul senator PNL Carmen Hărău. Vorbind despre unitate, colegialitate, sprijin, Carmen Hărău a ținut să avertizeze, indirect, că obiceiuri proaste din organizația hunedoreană (și nu numai) slăbesc și chiar anulează (spunem noi) tocmai strict necesarele elemente ale strategiei politice câștigătoare: unitate, colegialitate, sprijin. Carmen Hărău a și exemplificat – știm și noi că știe bine ce spune! – doar cu obiceiul canibalismului de partid în care friptura sunt „foștii”. Mai pe șleau spunem noi: noii deținători de putere în organizație se declară atotștiutori/ atotcuprinzători și refuză (direct sau prin mici învârteli de gașcă) să mai facă echipă cu cei pe care i-au înlocuit, chiar dacă experiența și relațiile acestora ar fi de folos tuturor. Fostul senator liberal nu a intrat în detalii, dar acestea sunt, deja, la lumina zilei și pot fi adunate ușor.

Ceea ce Carmen Hărău a punctat în trecere, ca o dojană blândă, marchează mai mult decât s-ar putea crede viața politică de partid nu numai în PNL-ul hunedorean. Chiar războiul fratricid Orban-Cîțu, acompaniat de micile rebeliuni din organizații locale și județene, scoate la iveală și acest soi de canibalizare care distruge cel mai puternic argument al unei echipe învingătoare: unitatea.

Haina de om” pe care politicianul o aruncă atunci când îmbracă „haina de politician”

Pentru pălăria națională, doi vorbitori de pe scena deveană merită menționați, pentru că au punctat exact, chirurgical, elemente flagrante ale procesului de automutilare politică din PNL.

Unul este europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă, politician experimentat și orator elegant. Firul roșu al discursului său a fost sursa neîncrederii cetățeanului în politician: „haina de om” pe care politicianul o aruncă atunci când îmbracă „haina de politician”. Mai bine de-atât nimeni nu putea sintetiza ruptura dramatică între politicienii români și cetățenii neputincioși în fața spectacolului grotesc al puterii politice în România.

Ce înseamnă pentru PNL această „dezbrăcare”? Înseamnă, mai ales, eliminarea onestității din relația politică între decidenți și cei afectați de decizii. A te dezbrăca de haina de om poate însemna foarte bine să calci pe propriile principii și să-ți negi propriile declarații atunci când încarci în partid, în locul oamenilor care au muncit cu tine, în frunte, foști adversari politici de îndoielnică onoare care te-au terfelit ani de zile. A te dezbrăca de haina de om înseamnă și să calci în picioare valorile propriului partid, alungând din zona funcțiilor de decizie oameni valoroși și respectabili, pentru a face loc unor incapabili mirosind puternic a corupție și periferie. Expunerea PNL cu astfel de exemple este deja publică, presa făcându-și datoria de a scoate la iveală aceste periferii politice.

Desigur, Gheorghe Falcă a dorit, mai ales, să argumenteze că România este într-o situație unică favorabilă, că PNL este în fruntea țării și că lucrurile bune din viitorul apropiat ar trebui făcute de liberali capabili, de oamenii valoroși din partid. Dar cu atât mai puternic ies în evidență tocmai faptele care se pun de-a curmezișul acestor onorabile intenții.

Mlaștina nu e asanată de ștergerea memoriei

Și, în strânsă legătură cu discursul europarlamentarului Falcă, vicepreședintele Ben-Oni Ardelean a întărit tocmai ideea noastră că liberalii din PNL, mai ales liderii, cunosc foarte bine paradoxul cu care am început această scurtă analiză. Ardelean a vorbit apăsat despre importanța alegerilor interne din PNL, de la toate nivelurile, în contextul respectării și promovării fără abatere a unui singur criteriu: valoarea liderilor și, implicit, a echipei alese. Vicepreședintele PNL a punctat exact relația de condiționalitate între valoarea celor aleși în această perioadă în fruntea organizațiilor PNL (cu extensie la viitoarea conducere națională a partidului) și rezultatele alegerilor din 2024. Pus în relație cu realitatea publică a spectacolului liberal din ultimele săptămâni, discursul vicepreședintelui Ardelean capătă o semnificație aparte: aveți grijă ce faceți!

Un mic comentariu marginal se impune aici. Prea multe voci de strategi de conjunctură din PNL îmbată cu apă rece susținând că mlaștina de erori ale unor acțiuni interne (dar publice) din partid din această perioadă tensionată are timp să se limpezească și să devină izvor de apă dulce până la alegerile din 2024. Greșit, dar nu stăm să explicăm aici motivele evidente ale acestui verdict.

Partea ascunsă a lucrurilor

Așadar, într-o sinteză a notelor de mai sus, este evident că liderii PNL înțeleg bine greșelile de comportament și strategie politică ce trag în jos partidul dar insistă în proastele obiceiuri, spre disperarea membrilor și simpatizanților care au sperat că dreapta liberală e de departe mai bună și, mai ales, „mai dreaptă” decât stânga pesedistă.

Nefiind adepți ai predestinării și nici ai teoriei blestemului românesc, suntem convinși că acest paradox al sinucigașului politic român pe care ni-l arată și PNL (după ce PSD ne-a obosit cu el exagerat de multă vreme) are rațiuni simple și pragmatice pentru promotorii lui.

Interese personale și automulțumire: notă pe-un copârșeu politic

Evident, nu-i bănuim pe liderii politici că doresc cu ardoare distrugerea șanselor propriului partid (în acest caz, PNL) / propriei organizații sau, mai rău, destrămarea. Iar acest lucru ne apropie, încă un pas, de rațiunile faptelor despre care vorbim.

De două lucruri, însă, îi putem acuza pe mulți dintre ei, fără emoții: prevalența intereselor personale în fața intereselor partidului și – uneori separat, alteori în legătură una cu alta – automulțumirea cu propriile victorii. Și nu rămânem datori cu o scurtă explicație.

E de notorietate faptul că una dintre cauzele schismei din PNL care a angajat războiul Orban-Cîțu este legată chiar de prevalența intereselor personale în fața intereselor partidului. Ludovic Orban a jucat o carte periculoasă considerând că ridicarea lui în funcția de președinte al Camerei Deputaților este cel mai important scop al PNL. Astfel, liberalii au fost nevoiți să facă o serie de concesii inacceptabile partenerilor de guvernare, parteneri care au profitat din plin de încrâncenarea lui Orban în a-și asigura a treia poziție în stat. Suntem convinși că lipsa lui Ludovic Orban din fruntea Camerei Deputaților nu ar fi slăbit în niciun fel PNL, mai ales că liberalii ar fi avut în mână ministere cu mare priză electorală. Dar ar fi slăbit poziția personală a lui Orban în partid: și așa am ajuns și la automulțumire!

Pe acest șablon, mai putem găsi multe situații în care lideri PNL au sabotat interesele partidului pentru a asigura propria putere sau a grupului din jur în organizație, parte din ele deja în spectacol public. Un drum politic înfundat.

Pășuni liberale hunedorene

Coborând mai pe pășunile noastre județene, după ce Vetuța Stănescu a fost impusă președinte interimar – poziție care i-a deschis și accesul dorit în Parlament -, PNL-ul hunedorean se arată ca o păpușă dezarticulată. Situație de genul „fiecare de capul lui/ fiecare cu gașca lui” pe care am mai văzut-o în PNL Hunedoara și care nu aduce nimic bun. Până la urmă, o situație generând frisoane care nu au putut fi acoperite decât prin tăcere suspectă sau gesturi radicale – să amintim doar retragerea fulgerătoare și cu explicații puerile a lui Florin Oancea din cursa pentru președinția integrală a organizației județene PNL Hunedoara, după o adevărată șarjă revoluționară ce anunța mari nemulțumiri. Frisoane provocate de persistența unor grupuri de presiune interne care se sapă între ele cum se ivește cea mai mică ocazie. Adică de un soi de gășcăreală de care politica hunedoreană n-a scăpat niciodată.

Dar mâna forte din această perioadă de trecere, cu o talpă de sprijin de la centru, dă linia: oameni buni care fac pași înapoi, candidați care se retrag subit, indicații de partid fără replică la alegeri locale, croieli care au adus inclusiv un lider de organizație care a pierdut umilitor alegerile din nou în frunte să mai asigure un eșec. Păgubos și, credem noi, greu de reparat în condițiile în care se preferă atitudinea „capului plecat cu funcție de partid și de stat”.

Ar fi fost interesant de văzut ce/ cine se va alege de/ la conferința județeană din 17 iulie 2021, când noua conducere a PNL Hunedoara va fi bătută în cuie, dacă mai există o brumă de dinamică în liberalismul hunedorean. Ar fi fost, dar nu mai prezintă mare interes pentru că deja lucrurile ne apar aranjate în „prevalența și mulțumirea” mult-dorite și acceptate.

Cui prodest?

Vom reveni.

 

NOTĂ:

* l’enfant maudit = (fr.) copilul blestemat, nefericit, lipsit de noroc (expresie care ni s-a părut potrivită în varianta originală, în acest context, n.n.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.