ANALIZĂ POLITICĂ: PSD, faute de mieux* sau sindromul Rafila

În întreaga istorie a social-democrației pesediste românești, perioada 2020-2021 pare să fie, de departe, cea mai proastă. Cu alegeri generale câștigate gâfâit în 2020 dar pierzând umilitor jocul puterii în favoarea unui PNL tenace și a unui USR bine calculat, PSD a devenit, în ultima perioadă, doar un mare producător de zgomot politic, fără țintă și fără consistență, dar, mai ales, fără lideri credibili și charismatici care să motorizeze partidul.

În PSD e (re)vopsit gardul

În PSD-ul recent, asistăm la strategii de revopsire politică insistentă, care să acopere mai ales petele perioadei anti-sistem și anti-justiție Dragnea, cu reactivarea într-o poziție vizibilă de partid a unui intelectual de stânga respectabil, universitarul clujean Vasile Dâncu, și racolarea unui petec de pus tematic pe pandemie, doctorul de viruși Alexandru Rafila, dar cu un Ciolacu cu prezență de autobază și discurs așijderea.

Dar nici cu astfel de strategii, PSD nu iese din tabloul mucosului răsfățat și prost crescut care se face luat în seamă doar cu zgomotul bățului mânuit prin gard. Un mucos încă răsfățat electoral chiar și când pierde, evident lipsit de dorința de a învăța (măcar din greșeli) pentru a fi respectat. Și, colac peste pupăză, prin propagarea sindromului Rafila, despre care vom vorbi mai jos, PSD-Ciolacu (pentru a fi riguroși) se arată societății românești și ca partid fără resursă umană pentru marile bătălii.

Când nu-ți mai place propria mlaștină

Nu insistăm în detaliile activității de opoziție a PSD, cu „repeteuri” obositoare și deseori penibile ale tehnicii bățului prin gard cu triluri de coloratură pe limbaj popular – „totul merge prost”, „pensionarii și copii sunt batjocoriți”, „România nu mai are scăpare!”, „unanimitate, loserilor!”, „să termine, dracu, cu porcăriile!”. Cunoaștem bine PSD-ul și știm care sunt tehnicile preferate de manipulare dedicate, aproape exclusiv, unui electorat captiv deloc atent la conținut și nuanțe dar fericit să joace jocul virtual al apocalipsei românești. Mai știm bine și că repetatele critici de opoziție ale PSD merg, grețos-demagogic, mai ales către așa-numita „incapacitate” a actualei puteri de a asana mlaștina adâncă și puturoasă creată și întreținută prin politica pomenilor și corupție tocmai de pesediști. Curat-murdar!…

Rafila e-n toate. „E-n cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare…”

Ne vom referi, însă, la strategia cel puțin ciudată de pregătire electorală pe care partidul condus de Marcel Ciolacu o aplică parcă pentru a-și face singur în ciudă. Este vorba, în primul rând, de concentrarea întregii activități de propagandă – imagine și voce – în mâna unui grup restrâns și deloc charismatic de lideri și apropiați ai lui Ciolacu. Și e vorba de pariul-catastrofă pe proaspătul racolat tematic Alexandru Rafila, afișat ca o mare victorie, în fapt un eșec lamentabil.

La temă, chiar un fost mare lider pesedist, Adrian Năstase, expune public proasta strategie a PSD pe care am subliniat-o și noi.

Înţeleg că acum (Alexandru Rafila, n.n.) e şi propunerea de preşedinte. Probabil că va fi propus şi la europarlamentare şi preşedinte de consiliu… judeţean. Practic Alexandru Rafila este propus faute de mieux*, în lipsa a altceva. Este clar că nici nu-şi doreşte şi nici nu are profilul necesar pentru aşa ceva.”, spune fostul lider PSD.

Da, aici a adus PSD echipa „reformatoare” a lui Marcel Ciolacu: un personaj obscur publicului înainte de pandemia Covid-19, Alexandru Rafila, fără nicio urmă de abilitate politică, fără charismă, ezitant în declarații și cu un discurs de genul „se prea poate să fie, dar se prea poate să nu fie”, este promovat de social-democrați ca viitor prim-ministru, apoi ca viitor candidat la președinția României, apoi este promovată perechea Rafila-Ciolacu în fruntea unei viitoare Românii pesediste. Și noi care credeam că, după episodul Viorica Dăncilă premier, nimic nu ne mai poate surprinde în politica românească!…

Altă voce, altă propunere, altă opinie, alt personaj nu există, se pare, în noua strategie electorală pesedistă. Fapt care face de înțeles observația lui Adrian Năstase privitoare la proasta strategie a unui PSD care promovează un personaj care „nici nu-şi doreşte şi nici nu are profilul necesar” să facă politică la nivelul cerut de cele mai înalte funcții din statul român.

Ca o tușă hunedoreană pe tabloul PSD național: ați mai auzit vreo voce publică, vreun comentariu, vreo opinie politică de pesedist hunedorean după ce liderul Laurențiu Nistor și-a consolidat poziția preluând și frâiele Consiliului Județean Hunedoara (în afară de vocea șefului de partid, evident!)?…

În loc de concluzie

Imaginea de ansamblu a actualului PSD-Ciolacu este cea a unui partid cu voci stinse (unele din rațiuni de disciplină de partid!) sub trâmbița lui Ciolacu, fără strategie și voință politică, fără garnitură credibilă și charismatică de lideri, fără propuneri serioase de oameni de stat. O formulă, evident, fără viitor, chiar și pentru un „mucos” răsfățat electoral prea multă vreme și nu pentru consistență, ci pentru circ, PSD.

NOTĂ

* faute de mieux = (fr.) în lipsă de altceva mai bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.