Apel al studenţilor către universităţile de stat să nu mărească taxele de şcolarizare

Studenţii fac apel la universităţile de stat din ţară să nu mărească taxele de şcolarizare pentru a acoperi creşterile salariale ale profesorilor, spunând că acestora li s-au dublat salariile fără să li se ceară nimic. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) consideră că investiţia în personalul universităţilor este un lucru bun, însă creşterile salariale nu au fost corelate cu indicatorii de performanţă.

„ANOSR se arată extrem de îngrijorată de intenţia anumitor instituţii de învăţământ superior de stat din România de a creşte taxele de şcolarizare. Un număr mic dintre acestea chiar au concretizat aceste intenţii, fapt ce va fi suportat de studenţii acestora la începutul primului semestru din viitorul an universitar. Începând cu 1 martie 2018, salariul brut pentru angajaţii din domeniul educaţiei au crescut cu 20%, iar anumite universităţi consideră că sumele de bani necesare în urma creşterii trebuie acoperite din buzunarele studenţilor”, transmit studenţii.

Ei acuză politicile guvernamentale din perioada 2015-2018, în urma cărora salariile profesorilor au crescut cu peste 200 la sută. ANOSR spune că aceste creşteri sunt bune, dar nu au fost corelate cu indicatori de performanţă.

„Practic, profesorilor li s-a dublat salariul fără a fi cerut nimic în plus din partea acestora”, afirmă ANOSR.

De asemenea, spun studenţii, părerea lor nu este luată în considerare atunci când vine vorba de evaluarea periodică a profesorilor şi de stabilirea unui sistem de retribuire bazat pe criterii de performanţă vizând, în primul rând, activitatea didactică.

„Finanţarea de bază pentru anul 2017 a avut o creştere de circa 22%, iar Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) apreciază aceste fonduri ca fiind suficiente pentru a acoperi creşterile salariale în majoritatea instituţiilor de învăţământ superior. În acelea unde creşterea finanţării de bază nu acoperă aceste creşteri, putem discuta despre probleme de management universitar. Dar totuşi, există tot mai multe universităţi în care se discută despre creşterea taxelor de şcolarizare pentru a acoperi creşterile salariale”, explică ANOSR.

Studenţii acuză că nu a existat niciun interes deosebit al instituţiilor de învăţământ superior pentru finanţarea suplimentară, care se acordă în baza unor criterii de performanţă.

„În aceste condiţii, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită instituţiilor de învăţământ superior de stat să nu împovăreze financiar studenţii pentru a acoperi creşterile salariale ale profesorilor, ci să participe în mod activ la dezvoltarea unui model educaţional bazat pe performanţă”, subliniază ANOSR.

Reprezentanţii Asociaţiei reamintesc de solicitarea lor către minister, Guvern şi actorii politici de a direcţiona cel puţin 6 la sută din PIB către sistemul educaţional.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *