Apeluri de proiecte lansate de ADR Vest: oportunități pentru antreprenori

Calendarul apelurilor sau când este cel mai optim să depui cerere de finanțare?

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este instituția responsabilă de implementarea proiectelor în baza fondurilor politicii de coeziune UE în județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș. Pentru a realiza acest scop, ADR Vest, în funcție de specificul regiunii, a elaborat un Program Regional Vest 2021-2027, pe care l-a coordonat cu Comisia Europeană. Aceasta, pe de o parte înseamnă că Agenția este mult mai responsabilă și cunoaște mai bine realitățile și nevoile la nivel local (este autoritate de management); pe de altă parte, implicarea directă a UE prin Comisia Europeană, arată interesul direct al acestei instituții în dezvoltarea regiunilor statelor membre.

ADR Vest elaborează și ghidurile solicitantului, un fel de reguli de joc pentru a primi finanțare; tot ea evaluează și monitorizează implementarea proiectelor. În perioada ce urmează, vor primi susținere financiară proiectele care se axează pe cele 5 obiective principale de politică ale politicii europene de coeziune până în 2027.

Până acum, la început de iulie 2023, s-au elaborat și consultat public 3 ghiduri ale solicitantului:

Ghid de asistență tehnică, în sprijinul ADR Vest;

Ghid de finanțare drumuri județene, pentru unitățile administrativ-teritoriale (UAT);

Ghid de finanțare mobilitate urbană sustenabilă, pentru administrațiile din municipiile și orașele Regiunii Vest.

Alte 6 ghiduri care se referă la mai multe domenii de activitate, sunt în consultare. La această etapă poți să adresezi întrebări de clarificare privind finanțarea proiectului tău.

Ei bine, programul general a fost decalat puțin, dar aici poți consulta calendarul apelurilor de proiecte integral pentru regiunea Vest.

 

Despre cheltuieli eligibile și neeligibile…

Orice proiect include 2 tipuri de cheltuieli: eligibile și neeligibile.

Cheltuieli eligibile – cele care pot fi finanțate în cadrul proiectului. Exemple de cheltuieli eligibile:

– achiziționarea de echipamente și materiale necesare pentru implementarea proiectului,

– costurile salariale ale personalului implicat în proiect,

– cheltuielile de promovare și marketing,

– cheltuielile de închiriere sau achiziționare a spațiilor necesare pentru desfășurarea activității,

– cheltuielile de formare și instruire a personalului etc.

Cheltuieli neeligibile – care nu se încadrează în criteriile stabilite de ghidul solicitantului și nu pot fi finanțate prin fonduri europene. Acestea pot include:

–  cheltuieli de investiții care nu sunt direct legate de proiect,

– cheltuielile cu consumabilele sau materialele care nu sunt necesare pentru implementarea proiectului,

– cheltuielile cu achiziționarea de terenuri sau clădiri care nu sunt utilizate în mod direct în cadrul proiectului etc.

Acestea trebuie suportate de către tine din resurse proprii sau alte surse de finanțare.

!!! Este important ca să fii conștient de aceste categorii de cheltuieli și să le iai în considerare în pregătirea planului de afaceri și în estimarea costurilor proiectului. Astfel, se poate asigura o gestionare corectă și eficientă a fondurilor nerambursabile și o implementare reușită a proiectului propus.

Care sunt oportunitățile pentru antreprenorii din Valea Jiului în cadrul politicii de coeziune UE?

Dacă ești antreprenor și ai o afacere în Valea Jiului, care face parte din județul Hunedoara, regiune NUTS RO423 (clasificare europeană), probabil te întrebi care sunt apelurile de proiecte și când poți să depui cererea de finanțare.

Recent s-a lansat Sprijin pentru microîntreprinderi Apelul 1 obiectiv de politică – OP 1/RSO 1.3 – O Europă mai competitivă și mai inteligentă. Obiectivul specific RSO1.3 se referă la  „Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive”.

Cuantum nerambursabil – FEDR + BS 26.331.201 euro.

Potrivit legii, o microîntreprindere are mai puțin de 10 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei.

Pentru microîntreprinderi sunt 2 Apeluri, în funcție de activitatea pe care o desfășori:

– pentru producție Apel 1

pentru servicii Apel 2.

 

Cine poate depune cerere? microîntreprinderile cu sediul social în Regiunea Vest și locația de implementare în mediul urban, inclusiv localitățile componente și satele aparținătoare municipiilor și orașelor sau în stațiunile turistice atestate din Regiunea Vest.

Consultă Ghidul solicitantului de finanțare Sprijin pentru microîntreprinderi, unde găsești toată informația referitoare la tipul de apel, condițiile de finanțare, eligibilitate (inclusiv Lista codurilor CAEN), cheltuieli și alte aspecte.

Dată lansare depunere proiecte – August – Septembrie 2023

Dată începere a perioadei de implementare a proiectelor – Decembrie 2023

Dată finalizare a perioadei de implementare a proiectelor – Decembrie 2025

 

Activități de producție finanțate:

Finanțarea nerambursabilă care poate fi accesată este de până 60.000 euro sau 200.000 euro.

  • investiții în spații de producție de tip construcție industrială;
  • dotare cu active corporale și active necorporale;
  • activități de extindere a piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite, precum și participarea la principalele canale și platforme de internaționalizare inclusiv dezvoltarea de activități de marketing generate de codul CAEN finanțat;
  • activități din domeniul economiei circulare.

Activități de servicii finanțate:

Finanțarea nerambursabilă care poate fi accesată este de până 60.000 euro sau 120.000 euro

  • dotare cu active corporale (ex. echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, etc.),
  • dotare cu active necorporale (exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate),
  • investiții în infrastructuri multifuncționale de agrement și fitness, pentru educație fizică și sport, inclusiv dezvoltarea unor infrastructuri de tratament balnear, doar în stațiunile turistice atestate (exclusiv pentru investițiile aferente codurilor CAEN cuprinse în cadrul punctului B al Anexei 19_Domenii de activitate eligibile),
  • activități pentru extinderea piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite, participarea la principalele canale și platforme de internaționalizare inclusiv dezvoltarea de activități de marketing și activități din domeniul economiei circulare.

Poți consulta Centralizatorul întrebărilor și răspunsurilor pentru Ghidul de finanțare al PR Vest – Sprijin pentru microîntreprinderi (servicii), ca să înțelegi mai bine dacă ești eligibil sau dacă activitatea sau proiectul tău se încadrează în acest Apel.

Pentru acest Apel 2 sunt eligibile codurile CAEN pentru cele 6 sectoare de specializare inteligentă de la nivelul Regiunii Vest, respectiv:

– Sectorul agricultură și industrie alimentară;

– Sectorul eficiență energetică și construcții (clădiri) sustenabile;

– Industria manufacturieră și prelucrătoare;

– Sectorul industriilor culturale și creative;

– Sectorul TIC și automotive;

– Sectorul sănătate și calitatea vieții.

 

Vezi în Anexe_Ghid de finanțare_Microîntreprinderi SERVICII_consultare_mai 2023 (ZIP) toată documentația necesară.

 

Obține între 30.000 euro si 200.000 euro pentru afacerea ta!

Suma variază în funcție de veniturile obținute în anul anterior.

Contribuție proprie – 10% dacă desfășori activitatea în județul Hunedoara.

 

Pașii de urmat:

  1. Citește cu atenție Ghidul solicitantului de finanțare;
  2. Îți faci cont în MySMIS (detalii aici);
  3. Completezi și transmiți cererea de finanțare;
  4. Parcurgi etapele de evaluare și selecție;
  5. Semnezi contractul de finanțare;
  6. Implementezi investiția.

 

Sursă: https://vjeuropa.valeajiuluiimplicata.org/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *