Zeci de mii de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional

Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt vacante în întreaga ţară, majoritatea dintre acestea fiind disponibile în Bucureşti – peste 5.700, anunţă reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Alte judeţe cu un număr mare de locuri de muncă disponibile sunt Prahova – 3.343 şi Arad – 2.167.

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 29.814 locuri de muncă, arată reprezentanţii instituţiei.

Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile în Bucureşti – 5.708, în timp ce în Prahova sunt 3.343 de locuri de muncă vacante, în Arad – 2.167, în Timiş – 1.273, în Iaşi – 1.254, în Sibiu – 1.111 şi în Dolj – 1.009.

Alte 939 de locuri de muncă sunt vacante în Neamţ, 887 în Ilfov, 833 în Gorj, 828 în Olt, 810 în Cluj, în timp ce în Harghita sunt căutaţi 675 de angajaţi, în Braşov – 627, în Argeş – 617, în Hunedoara – 602, în Mureş – 574, în Bistriţa-Năsăud – 571, în Vaslui – 504, iar în Alba – 503.

ANOFM mai anunţă că sunt disponibile 493 de locuri de muncă în Maramureş, 437 în Dâmboviţa, 371 în Teleorman, 343 în Tulcea, 309 în Constanţa, 285 în Vâlcea, 280 în Brăila. În Buzău sunt 279 de locuri de muncă vacante, în Satu Mare – 259, în Bihor – 258, în Călăraşi – 254, în Ialomiţa – 235, în Galaţi – 183, în Vrancea – 157, în Sălaj – 152, în Caraş-Severin – 136, în Botoşani – 125, în Suceava – 121 şi în Giurgiu – 105.

Alte 97 de locuri de muncă pot fi ocupate în Covasna, 51 în Bacău şi 49 în Mehedinţi.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (2.407), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.828), lucrător comercial (1.643), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.233), manipulant mărfuri (1.195), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (841), confecţioner-asamblor articole din textile (834), vânzător (767), şofer autocamion / maşină de mare tonaj (710), ucenic (649).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

viewscnt

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *