Aproape 400 de autospeciale au intrat în dotarea Poliţiei în această săptămână

Aproape 400 de autospeciale au intrat în dotarea Poliţiei în această săptămână, fiind repartizate la nivel naţional, anunţă, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Conform sursei citate, 390 de autospeciale Dacia ( 24 Duster şi 366 Logan) au intrat în dotarea Poliţiei Române, fiind achiziţionate în cadrul proiectului PolHumint şi repartizate la nivel naţional, urmând să fie folosite pentru activitatea operativă.

Proiectul PolHumint este derulat de Poliţia Română, în cadrul mecanismului Fondul pentru securitate internă şi are ca obiectiv general eficientizarea fluxurilor informaţionale din cadrul activităţii informative precum şi valorificarea cu celeritate a datelor şi informaţiilor într-un mediu electronic integrat şi securizat.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *