Aproximativ 650 de români angajaţi la un abator, diagnosticaţi cu COVID-19

Aproximativ 650 de români angajaţi la un abator din Germania, diagnosticaţi cu COVID-19, iar 17 români au plecat din locul în care erau izolaţi, conform informaţiilor transmise duminică de MAE.

”Cu privire la cazurile de infectare cu COVID-19 înregistrate în rândul lucrătorilor din cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că reprezentanţii Consulatului General al României la Bonn au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale şi compania angajatoare pentru a solicita luarea de măsuri pentru gestionarea situaţiei create şi a obţine informaţii suplimentare privind cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor infectate. Până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul companiei respective. Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină”, precizează MAE.

Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana şi alte bunuri de strictă necesitate.

Consulul general al României la Bonn s-a deplasat, la data de 18 iunie, la sediul companiei în cauză pentru clarificări cu privire la situaţia lucrătorilor români.

Reprezentanţii companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate ca fiind infectate sunt cetăţeni români (datele urmând să fie confirmate de către Departamentul de Sănătate Publică, după finalizarea analizării tuturor testelor efectuate) iar conducerea companiei, împreună cu autorităţile locale, au decis suspendarea temporară a activităţii.

De asemenea, autorităţile districtului Gütersloch au luat măsuri pentru izolarea zonei afectate, iar dacă situaţia rezultată în urma testărilor o va impune, se vor lua măsuri de instituire a carantinei pentru întregul teritoriu al districtului.

MAE menţionează că, pe fondul evoluţiei situaţiei, în cursul zilei de duminică va avea loc o reuniune la nivelul autorităţilor de land la care vor participa şi reprezentanţi ai Consulatului General al României la Bonn.

Totodată, în cursul zilei de duminică, oficiul consular a fost notificat că 17 cetăţeni români au părăsit locaţia de carantină, autorităţile locale făcând demersuri pentru identificarea acestora. Suplimentar, MAE precizează că la data de 11 mai, consulul general al României la Bonn a mai mers la aceeaşi companie pentru a verifica situaţia unor lucrători români, ca urmare a unor articole apărute în mass-media, referitoare la cazul unor cetăţeni români ale căror documente de identitate ar fi fost reţinute de către angajator. La acea dată, angajatorul a comunicat că la compania în cauză îşi desfăşoară activitatea 6.000 de cetăţeni români, iar la acel moment nu existau suspiciuni privind existenţa unor cazuri de infectare cu virusul COVID-19 printre lucrătorii companiei în cauză.

”Consulatul General al României la Bonn menţine legătura cu reprezentanţii companiei şi cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19”, conchide MAE.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *