Bărbatul care și-a ucis fosta concubină, din Petroșani, a fost arestat

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în legătură cu crima care a avut loc în Petroșani, în prima parte a zilei de sâmbătă, 9 decembrie, se arată că bărbatul care și-a ucis fosta concubină într-un cabinet veterinar este cercetat pentru omor și furt preventiv.

„Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Hunedoara este împuternicit sã aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin ordonanța din data de 10.12.2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penalã împotriva inculpatului Ș.R.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor-prev. de art. 188 al. 1 Cod penal și furt-preventiv de art. 228 alin. 1 Cod penal.
Din cercetările efectuate în cauză rezultă cã, la data de 09.12.2023, în jurul orelor 09:00 – 11:00, pe fondul consumului de alcool și al unei stări de gelozie generatã de faptul cã fosta sa concubină victimă S.L. a refuzat sã mai continue relația cu el, inculpatul S.R.F., în timp ce se afla în incinta cabinetului medical veterinar „S.L.”, din municipiul Petroșani (județul Hunedoara), a strangulat victima cu ajutorul unui șnur pe care îl avea asupra sa, producându-i o asfixiere mecanică a căilor respiratorii care a condus la deces, iar ulterior a sustras din cabinetul medical veterinar „S.L”,  telefonul  victimei marca iPhone  și o legătură de chei pentru diferite yale.
Prin ordonanța din data de 9.12.2023, ora 20:50 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus reținerea inculpatului pentru o perioadă de 24 de ore.
La data de 10.12. 2023  procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a inculpatului S.R.F. pentru 30 de zile, cerere care a fost admisã.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauzã, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în mãsură sã oferim detalii suplimentare.
Precizăm cã aceste activități, nu pot în nicio situație, sã înfrângã principiul prezumției de nevinovăție”, transmit procurorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *