Atenție, la mesaje capcană trimise în numele Poştei Române, al unor bănci sau al unor firme de curierat!

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra mesajelor capcană trimise în numele Poştei Române, al unor bănci sau al unor firme de curierat. Atacatorii cibernetici susţin că, pentru livrarea unor colete, este necesară plata unei taxe suplimentare. De asemenea, încearcă să afle date sensibile, ameninţând cu suspecdarea accesului la internet banking.

„Voi ce mesaje-capcană aţi mai întâlnit în ultimul timp? Încă de la jumătatea lunii ianuarie am intrat în perioada reducerilor de iarnă, iar atacatorii adoră să se folosească de acest context pentru a-şi perfecţiona scenariile de atac. Astfel, am primit, sau poate vom primi, în această perioadă, e-mail-uri, sms-uri sau poate chiar mesaje pe social media de la atacatori care impersonau bănci, servicii online, retaileri, servicii de curierat sau chiar autorităţi ale statului, din ce în ce mai bine scrise în limba română, aşa cum se poate observa în imaginile ataşate. Din fericire, aceste texte nu sunt totuşi 100% corecte, dar pot induce în eroare, mai ales dacă acţionăm în grabă”, avertizează DNSC.

Specialiştii cer utilizatorilor de internet să nu dea curs unor astfel de solicitări.

„Nu daţi curs cerinţelor din mesaje nesolicitate şi evitaţi accesarea de link-uri sau descărcarea de ataşamente, fără să le verificaţi cu o soluţie de securitate în prealabil! Verificaţi întotdeauna sursa reală a mesajelor recepţionate înainte de a acţiona. Atunci când ceva pare suspect, verificaţi transmiterea mesajului cu expeditorul, pe un canal de comunicare diferit”, au mai transmis spedcialiştii.

Aceştia avertizează că organizaţiile din zona financiar-bancară nu vor trimite niciodată mail-uri care conţin link-uri pentru actualizarea sau verificarea datelor de autentificare sau cu caracter personal.

„Nu vă autentificaţi niciodată în aplicaţia de internet banking folosind un link primit prin SMS sau e-mail şi nu accesaţi link-uri promovate de tip advertising. Folosiţi doar aplicaţia instalată pe mobil sau tastaţi adresa URL într-o nouă pagina web”, au mai transmis specialiştii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *