Atitudine: OPRIȚI BĂTAIA DE JOC LA ADRESA PENSIONARILOR DIN VALEA JIULUI

Președintele PNL Lupeni, Cristian Roșu, ia atitudine în problematica pensionarilor mineri din Valea Jiului. Mii de oameni care au trudit zeci de ani în subteranele unităților miniere au o bătrânețe cu frământări. Au muncit în condiții extraordinar de grele, iar acum se roagă și așteaptă să își primească drepturile cuvenite. Recalcularea pensiilor ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie a anului trecut. Nici până acum nu a fost recalculat vreun dosar. Astfel, liderul liberalilor din Lupeni ia atitudine.

“Trebuia să le recalculaţi pensia (celor ieşiţi la pensie înainte de anul 2011) începând cu anul 2016. Nu aţi făcut-o! Dimpotrivă, oamenii sunt umiliţi pe holurile tribunalelor în aşteptarea unei sentinţe favorabile pentru o lege pe care n-aţi respectat-o. Le-aţi promis o nouă recalculare, începând cu 1 octombrie 2018 (cu bună ştiinţă că le-aţi furat aproape 3 ani, luna de lună, din bani cuveniţi). Suntem în 16 februarie 2019, nici acum nu le recalculaţi pensiile. Ţinând cont de solicitările pensionarilor, parlamentarii PNL au depus un amendament la Legea Bugetului de Stat prin care cereau RESPECTAREA LEGII şi MAJORAREA punctului de pensie de la 1 ianuarie 2019 cu 9% dacă tot este excedent bugetar. Din păcate, parlamentarii PSD+ALDE au votat ÎMPOTRIVA majorării punctului de pensie cu 9% începând cu 1 ianuarie 2019”,  spune Cristian Roșu, președintele PNL Lupeni.

Politicianul face și niște calcule prin care arată cât pierd pensionarii mineri din cauza guvernanților.

Pentru aş justifica votul împotrivă, cei de la PSD+ALDE, au încercat să PĂCĂLEASCĂ pensionarii cu o creştere a punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, nu 1 ianuarie 2019, aşa cum PREVEDE LEGEA! Doar că,cei de la PSD şi ALDE uita să le spună pensionarilor câţi bani pierd: -la o pensie de 2000 lei, majorarea cu 9% de la 1 ianuarie 2019 ar fi însemnat un plus la pensie de 180 lei/lună, adică 2160 lei într-un an. Prin propunerea celor de la PSD+ALDE, de majorare a punctului de pensie cu 15% din 1 septembrie 2019, se obţine o mărire de doar 1200 lei (300 lei/lună x 4 luni-septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2019). Astfel, fiecare pensionar PIERDE 960 lei în anul 2019. La o pensie de 3000 lei, majorarea cu 9% de la 1 ianuarie 2019 ar fi însemnat un plus la pensie de 270 lei/lună, adică 3240 lei într-un an.Prin propunerea celor de la PSD+ALDE de majorare a punctului de pensie cu 15% din 1 septembrie 2019, se obţine o mărire de doar 1800 lei (450 lei/lună x 4 luni-septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2019). Astfel, fiecare pensionar PIERDE 1440 lei în anul 2019. La o pensie de 4000 lei, majorarea cu 9% de la 1 ianuarie 2019 ar fi însemnat un plus la pensie de 360 lei/lună, adică 4320 lei într-un an. Prin propunerea celor de la PSD+ALDE de majorare a punctului de pensie cu 15% din 1 septembrie 2019, se obţine o mărire de doar 1920 lei (600 lei/lună x 4 luni-septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2019). Astfel, fiecare pensionar PIERDE 1920 lei în anul 2019”, mai subliniază Cristian Roșu.

Colaborator

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *