Au câștigat 7500 de euro din 18 tone de deșeuri

Deșeurile din hârtie, sticlă, aparatele electrice sau electronice le-au adus elevilor de la Școala GImnazială Numărul 7 din Petroșani un premiu în valoare de 7500 de euro. Timp de aproape două săptămâni, elevii alături de cadrele didactice au demarat o campanie de forță pentru strângerea unei cantități cât mai mari de deșeuri. Totul a făcut parte din cadrul unei competiții, iar acum au strâns șI roadele muncii lor. Au curățat natura de astfel de deșeuri, dar au și câștigat un premiu de 7500 de euro, bani ce vor fi folosiți pentru dotarea unității de învățământ.

“Proiectul Let’s get green s-a încheiat. Cu un total de 257 de puncte, obținut ca urmare a activităților desfășurate de către elevii, cadrele didactice și părinții școlii noastre și totodată a colectării a aproximativ 18 tone de deșeuri (plastic, hârtie, aluminiu, sticlă, DEEE și DBA), am reușit să obținem LOCUL III din 518 instituții de învățământ înscrise în proiect, premiul constând în 7500 de euro pentru școală”, spune Sile Pop, directorul Școlii Gimnaziale Numărul 7 din Petroșani.

Alături de  elevi și dascăli s-au aflat părinții, membrii comunității din Petroșani, dar și firmele private. Cu toții au contribuit la curățarea naturii, dar și câștigarea premiului de către unitatea de învățământ.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *