Australian Open: Cinci românce pe tabloul principal şi alte şapte în calificări

Cinci jucătoare românce sunt direct acceptate pe tabloul principal de simplu al Australian Open, primul grand slam al anului 2021, care va avea loc între 8 şi 21 februarie, la Melbourne.

Acestea sunt Simona Halep, locul 2 WTA, Patricia Ţig, locul 56, Sorana Cîrstea, locul 71, Irina Begu, locul 78, şi Ana Bogdan, locul 92 WTA.

Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA, ar putea prinde şi ea tabloul principal, fiind a treia rezervă, pe baza clasamentului protejat (104). În cazul în care nu vor fi retrageri, Buzărnescu va evolua în calificări.

Şi Irina Bara, locul 119 WTA, este pe lista de aşteptare, pe poziţia a XV-a, dar şansele ei de a prinde direct tabloul principal sunt mai mici, astfel că va evolua şi ea în calificări.

Monica Niculescu, locul 144, Elena-Gabriela Ruse, locul 159, Jaqueline Cristian, locul 168 WTA, Laura Ioana Paar, locul 193 WTA, şi Gabriela Talabă, locul 205 WTA, vor juca de asemenea în calificări.

Calificările pentru tabloul principal feminin de simplu al AusOpen vor avea loc la Dubai, între 10 şi 13 ianuarie.

La masculin, Marius Copil, locul 216 ATP, va evolua în calificările care se vor desfăşura la Doha, în aceeaşi perioadă.

Toţi jucătorii participanţi trebuie să ajungă la Melbourne între 15 şi 17 ianuarie, înainte de a intra într-o perioadă de izolare de tip bulă, care va dura 14 zile.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *