E scris în stele – sâmbătă, 22 octombrie 2022
Aspectarea celestă principală a acestei zile este oferită de trigonul Lunii de pe Fecioară cu planeta Uranus, în retrogradare, de
Citeste...Aspectarea celestă principală a acestei zile este oferită de trigonul Lunii de pe Fecioară cu planeta Uranus, în retrogradare, de
Citeste...Autorităţile care au implementat, anul trecut şi anul acesta, campania „Atingeri nedorite”, al cărei scop a fost acela de a-i
Citeste...Persoanele care au solicitat Direcției de Asistență Socială Deva atribuirea unei locuințe sociale mai au la dispoziție doar o săptămână
Citeste...Un număr de 24 de persoane din municipiul Deva, cu vârste între 3-73 ani și aparținând categoriilor sociale vulnerabile, beneficiază,
Citeste...Ţările care vor participa la Eurovision 2023 au fost anunţate. Cea de-a 67-a ediţie a competiţiei internaţionale, care va avea
Citeste...Complexul Aqualand Deva rămâne închis până în data de 14 noiembrie 2022, pentru lucrări de mentenanță, conform normelor legale în
Citeste...Consiliul European a convenit că, în contextul crizei actuale, trebuie accelerate şi intensificate eforturile de a reduce cererea, precum şi
Citeste...Astăzi, 21 octombrie 2022, începând cu ora 12:00, consilierii locali sunt convocați în ședință extraordinară de îndată pentru a supune
Citeste...Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis, joi, precizări despre serviciile de prevenţie pentru persoanele asimptomatice de peste
Citeste...Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă lansarea Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi,
Citeste...„Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, pe pagina de web www.ms.ro, secţiunea Transparenţă Decizională, proiectul de Ordin privind criteriile
Citeste...Aspectul astrologic reprezentativ al zilei este redat de cuadratura Soarelui de pe Balanţă cu planeta Pluto de pe Capricorn. Această
Citeste...