Autoritate obținută cu pumnul. Soție și copil loviți fără milă

În data de  03.06.2021, în jurul orei 00:44, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Uricani au fost sesizați  de către o femeie din localitate despre faptul că soțul său provoacă scandal și este violent.

În cel mai scurt timp, poliţiştii au ajuns la fața locului, unde au identificat femeia,  şi pe soţul acesteia, un bărbat în vârstă de 57 de ani, care  se afla în stare de ebrietate. După aplanarea conflictului, poliţiştii au stabilit  că bărbatul de 57 de ani a fost implicat într-un conflict cu soţia, pe care a agresat-o fizic, după care  l-a lovit şi pe fiul său, în vârstă de 12 ani.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  violență în familie şi au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *