Avram Iancu, în fața unei noi provocări: „Înot pentru Shengen, înot pentru România”

Polisportivul petroșănean Avram Iancu pornește într-o nouă aventură. Acesta va înota pe tot cursul Rinului. Peste 1000 de kilometric va înota Avram Iancu. Motivația lui Avram Iancu este una internațională.

„A venit timpul să mă întreb, din nou, ce anume pot să fac eu pentru țara mea și nu ce poate să facă țara pentru mine. A sosit timpul pentru înotul principal al sezonului.

Voi înota întregul curs al Rinului, de la începutul marcării kilometrice a fluviului, adică de la Vechiul Pod din Constance (Germania) și până la vărsarea acestuia în Marea Nordului, în Olanda.

În aproximativ 35 de zile de înot sper să reușesc să străbat cei 1032 de kilometri marcați ai acestui fluviu care străbate inima Europei.

Întregul meu efort va fi dedicat în exclusivitate aderării României la spațiul Schengen.

Așa cum fluviile străbat țările și continentele fără să țină cont de granițe, tot așa îmi doresc ca milioanele de români să circule liberi de la Marea Nordului și până la Marea Neagră”, scrie Avram Iancu, pe blogul său personal.

Înotul, ca semnal de alarmă

„Îmi doresc ca sutele de mii de români care se întorc în țară de sărbători sau în concedii să nu mai stea la cozi kilometrice obositoare.

Îmi doresc ca transportatorii români să nu mai piardă timp și sume importante de bani prin granițe inutile. România este în EUROPA! România ESTE Europa!

Acest efort reprezintă umila mea contribuție la împlinirea acestui deziderat comun.

Așadar, în 16.07.2023, începând cu ora 10, mă voi arunca în apele Rinului, la Podul Vechi din Constance. Oricine este bine-venit la start”, mai arată Avram Iancu.

Înotul va fi observat oficial și va fi recunoscut și certificat de către cele mai importante organizații mondiale de înot în ape deschise.

Observatorul oficial va fi instructorul de înot Radu Ileană din Alba Iulia, în vârstă de 37 de ani, cu o experiență de 14 ani în predarea înotului la Deva și Alba Iulia.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *