ACTUALITATECOMUNITATEINFRACȚIUNI

Bărbat din Hunedoara reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și și-ar fi amenințat soția

Bărbat reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție și amenințare, după ce și-ar fi agresat verbal soția și ar fi încălcat măsurile dispuse de polițiști, apropiindu-se de locuința acesteia. Intervenția a avut loc în Hunedoara, în urma a două sesizări făcute de femeie în aceeași seară.

„Polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, la data de 24 iunie a.c., în jurul orei 18:50, de către o femeie de 44 de ani, domiciliată în municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 48 de ani, i-ar fi adresat amenințări telefonice și ar fi provocat distrugerea unor bunuri din locuință, în prezența fiicei lor minore.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între cei doi soți ar exista neînțelegeri generate de procedura de divorț, aflată în desfășurare. După completarea formularului de evaluare a riscului, a rezultat existența unui risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
În aceeași seară, în jurul orei 22:25, aceeași persoană a sesizat din nou poliția, reclamând faptul că soțul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență. Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul s-ar fi apropiat de locuința și de persoana protejată, nerespectând obligațiile stabilite prin ordinul de protecție provizoriu.
Drept urmare, în urma administrării probatoriului, bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție și amenințare”, transmite IPJ Hunedoara.