Bazele programării, dezvăluite elevilor

Elevii din întreaga țară pot afla care sunt bazele programării. Aceștia se pot înscrie până în data de 12 decembrie, în cadrul Hour of Code, eveniment ce contribuie la alfabetizarea digitală în România. Activitățile sunt gratuite și pot fi prezentate cu ușurință de către părinți sau profesori.

The Hour of Code a început ca o introducere de o oră în informatică, menită să demistifice „codul”, să arate că oricine poate învăța elementele de bază și să extindă participarea în domeniul informaticii. De atunci, a devenit un efort la nivel mondial pentru a celebra știința informaticii, începând cu activități de codare de o oră, dar extinzându-se la tot felul de eforturi comunitare”, arată organizatorii evenimentului, mai exact, , Asociația Adfaber.

Profesorii, elevii, părinții și companiile se pot înscrie completând acest formular.

Clubul de tehnologie Code School Clubs a pregătit o serie de tutoriale pentru toți cei care doresc să parcurgă o oră de programare împreună, online.

Hour of Code are loc în fiecare an în timpul Săptămânii Educației în Tehnologia Computerelor. În 2021, evenimentul are loc în perioada 6-12 decembrie.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *