BEC clarifică situaţia privind vizele de flotant şi votarea la alegerile locale din 27 septembrie

Biroul Electoral Central (BEC) a revenit cu clarificări asupra formulării din hotărârea luată luni privind situaţia vizelor de flotant pentru alegătorii care vor vota la alegerile locale din 27 septembrie. Astfel, „alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară”.

„Având în vedere sesizările înregistrate la BEC şi prin care alegători, reprezentanţi ai mass-mediei sau ai unor organizaţii neguvernamentale au invocat lipsa de claritate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020, avansând chiar înterpretarea că textul în discuţie ar interzice persoanelor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020 să voteze la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă, reţinând că prevederile din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează situaţia înscrierii pe listele electorale a alegătorilor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020, iar art. 2 alin. (2) din Hotărârea BEC nr. 81 din 7 septembrie 2020 se referă doar la alegătorul, care până cel târziu la data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o adresă arondată altei secţii de votare decât cea de domiciliu, ţinând cont de necesitatea respectării cerinţelor de claritate şi previzibilitate, ce decurge din caracterul obligatoriu al hotărârilor BEC,

Biroul Electoral Central hotărăşte:

Art. 1. Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează:

(2) Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reşedinţă şi se prezintă la vot la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă”, arată decizia de joi a BEC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *