Beneficiarii PNDR cu poliţe de asigurare emise de City Insurance trebuie să prezinte o nouă garanţie validă

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că beneficiarii PNDR cu poliţe de asigurare emise de City Insurance trebuie să prezinte o nouă garanţie validă conform legislaţiei în vigoare.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) aduce la cunoştinţa tuturor beneficiarilor PNDR că, în data de 9 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance. În consecinţă, poliţele emise de City Insurance vor înceta de drept în termen de 90 de zile de la deschiderea procedurii de faliment”, anunţă AFIR.

Având în vedere această situaţie, agenţia le reaminteşte beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) că au obligaţia de a respecta prevederile articolului 23, alin. (3)  din OUG nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile.

„Până la expirarea termenului de 90 de zile de la deschiderea procedurii falimentului, beneficiarii PNDR, care au proiecte în derulare, trebuie să prezinte AFIR o poliţă de asigurare de garanţie emisă de către o societate de asigurări autorizată. În acest sens, beneficiarii care au contractele de asigurare încheiate cu City Insurance trebuie să ia o decizie cu privire la acestea şi să se asigure că nu vor rămâne fără un instrument de garantare valid, depunând la AFIR o garanţie valabilă, nu mai târziu de 29 aprilie 2022.”a precizat Dorin Dumitru Opreanu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Termenul de 90 de zile se aplică şi valabilităţii poliţelor de asigurare pentru garanţia de bună execuţie emise de City Insurance, depuse de contractorii beneficiarilor măsurilor din PNDR în cadrul contractelor de achiziţii publice.

Conform legislaţiei în vigoare, instrumentele emise în vederea garantării executării contractului de achiziţie publică trebuie, în primul rând, să fie emise de către o instituţie de credit (din România sau din alt stat) sau de către o societate de asigurări autorizată şi să respecte toate condiţiile de formă şi de fond impuse de legislaţia specifică.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *