Birocrația împovărează medicii de familie

Medicii de familie sunt nemulţumiţi de birocraţia legată de concediile medicale, mai ales că, în pandemie, volumul acestora a explodat. Pentru o familie de patru persoane care s-a aflat în izolare sau carantină, medicul completează opt hârtii, dacă perioada vizată trece de la o lună la alta. Medicii reclamă că, pentru hârtii considerate inutile, nici nu pot sta de vorbă cu pacienţii cum trebuie, atenţi ca fiecare fiecare rubrică să fie completată corect, astfel încât să nu pună oamenii în plus pe drumuri.

„În anul de graţie 2022, continuăm să scriem concediile medicale tip, 3 hârtii autocopiative cu pixul sau la imprimanta matricială. Interesant este cum nu s-a reuşit digitalizarea sistemului în condiţiile în care tehnologia există şi o folosim pentru reţete”, a scris, miercuri, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard din Sibiu.

Acesta explică faptul că „volumul concediilor medicale a explodat odată cu pandemia”.

„Doar pentru o familie de 4 persoane ajungem să scriem 8 concedii, dacă se trece de pe o lună pe alta. Pierdem timp extrem de preţios cu pacienţii în cabinet până le completăm, nici măcar nu putem vorbi cu ei sau consilia fiind extrem de atenţi în a completa fiecare rubrică, deoarece pentru orice literă sau cifră greşită îi punem pe drumuri pentru corectarea greşelii”, a mai scris medicul.

Acesta explică faptul că atele oricum se transmis şi electronic, iar angajării le pot lua tot din sistem.

„Toate datele oricum le completăm şi în format electronic utilizând sistemul informatic şi tot electronic le raportăm, practic munca este dublă. Angajatorul, la rândul lui, pierde timp pentru a transcrie datele de pe concediu în loc să scaneze un cod QR şi automat să fie înregistrat. În caz de pierdere sau distrugere trebuie să refacem, să trimitem declaraţii rectificativă etc, asta înseamnă muncă în plus dar şi atenţie sporită ca aceste hârtii să ajungă intacte”, a mai scris medicul.

Potrivit acestuia, din cauza birocraţiei, „cabinetele se aglomerează inutil, iar timpii de aşteptare cresc mult, în niciun caz în favoarea actului medical, ci doar pentru cel birocratic ceea ce duce la acumulare de stres şi frustrare atât pentru medici cât şi pentru pacienţi”.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *