Furturi comise de patru tineri hunedoreni, printre care doi sunt minori

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Hunedoara au luat, în data de 03.10.2019,  măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, faţă de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Hunedoara.

Acesta a fost deja depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Hunedoara şi urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

Cel în cauză este bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt din locuinţă, comisă la sfârşitul lunii iulie 2018.

Fapta a fost reclamată prin Sistemul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 de către proprietarul locuinţei, care a sesizat Poliţia Municipiului Hunedoara cu privire la faptul că, în perioada 28-30.07.2019, persoane necunoscute i-au sustras din locuință mai multe sume de bani (35.000 lei și 400 de euro).

Poliţiştii au efectuat cercetări în acest caz şi au reuşit, în scurt timp, identificarea prezumtivului autor al faptei (care s-a sustras urmăririi penale), precum şi a unui minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Hunedoara, care a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.

Minorul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus măsura controlului judiciar față de acesta, pentru 60 de zile.

În acest caz, poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză şi a recuperării prejudiciului.

 

În cursul zilei de joi, poliţiştii au efectuat o acțiune pe raza oraşului Uricani, în urma căreia au identificat patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, toţi din Uricani, bănuiţi de comiterea unei infracțiuni de furt.

Poliţiştii au stabilit că cei patru, la data de 01.10.2019, au sustras dintr-o anexă a unei unităţi de cult neoprotestante din Uricani aparatură electrică în valoare totală de 1.000 de lei. Bunurile au fost ridicate de la domiciliile tinerilor și predate persoanei vătămate, prejudiciul fiind recuperat integral.

Cei în cauză  sunt cercetați penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *