Blocul P5 de pe strada Titu Maiorescu din Deva va fi anvelopat cu bani europeni!

Am semnat, astăzi, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru ,,Creșterea eficienței energetice a Blocului de locuințe P5 – strada Titu Maiorescu din municipiul Deva” cod SMIS 116981.

Obiectivul principal al investiției este creșterea eficienței energetice a imobilului prin reducerea consumului de energie destinată încălzirii locuințelor, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020.

Principalele lucrări ce vor fi realizate:

  • izolarea termică a fațadei parte vitrată
  • izolarea termică a fațadei parte opacă, inclusiv închiderea logiilor și izolarea termică a parapeților
  • termo-hidroizolarea terasei
  • izolarea termică a planșeului peste demisol
  • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață

Valoarea totală a contractului de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor este de 623.540,54 lei fără TVA, respectiv 742.013,24 lei cu TVA (aproximativ 152.052  euro).

Termenul de execuție a contractului este de 11 luni (5 luni – proiectare, 6 luni – execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului).

Proiectarea și execuția lucrărilor vor fi realizate de Asocierea S.C. Tikva Servis Construct S.R.L. – S.C. Gevis Proteam S.R.L.  prin S.C. Tikva Servis Construct S.R.L.

Investiția ,,Creșterea eficienței energetice a Blocului de locuințe P5 – strada Titu Maiorescu, din municipiul Deva” este finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

 

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *