Blue Air: Aproximativ 230.000 de pasageri afectaţi de anulările zborurilor

Blue Air transmite, joi, că aproximativ 230.000 de pasageri sunt afectaţi de anulările zborurilor, aceştia primind trei variante – reprogramarea zborului, crearea unui portofel virtual pentru viitoare achiziţii şi rambursarea. Peste 17.500 de portofele electronice au fost create totalizând 1,9 milioane de euro. Compania precizează că rambursarea depinde de reluarea zborurilor, iar conducerea îşi exprimă întreaga disponibilitate pentru rezolvarea situaţiei.

„Redresarea Blue Air, respectiv reluarea operaţiunilor de transport aerian de pasageri, implică o colaborare strânsă şi sprijinul din partea tuturor partenerilor comerciali, dar şi al tuturor instituţiilor publice şi autorităţilor din România, eforturile depuse de managementul executiv, Consiliul de Administraţie şi acţionariatul societăţii, fiind insuficiente în lipsa unei astfel de colaborări. Blue Air îşi exprimă disponibilitatea permanentă a conducerii executive a societăţii, de a transmite toate informaţiile şi informările necesare, şi de a participa la absolut orice discuţie necesară cu factorii decizionali din cadrul instituţiilor publice şi autorităţilor ce pot ajuta la redresarea companiei, într-o manieră unitară şi organizată”, a transmis, joi, Blue Air, într-un counicat de presă.

Compania susţine că, până la acest moment, în urma discuţiilor purtate de conducerea executivă a Blue Air, s-a primit sprijinul din partea majorităţii aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum şi a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua prestarea serviciilor către Blue Air, sub condiţia plăţii în avans a serviciilor oferite.

„Mizăm pe acelaşi sprijin şi din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, Bucureşti- Otopeni şi Iaşi. Având în vedere suspendarea activităţii de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, vă informăm că numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie”, a mai precizat compania.

Potrivit acesteia, rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor şi a activităţii de vânzare a Blue Air.

„Aşa cum am precizat în comunicările anterioare, un alt factor esenţial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuţii”, a mai transmis compania.

Blue Air anunţă că toţi pasagerii au fost notificaţi de anularea zborurilor şi au primit 3 opţiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziţionat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor noştri) sau rambursarea biletelor achiziţionate.

„În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 EUR, iar pasagerii care au ales această opţiune vor putea folosi sumele în vederea achiziţionării de bilete imediat ce vom activa procesul de vânzare.  În cel mai scurt timp cu putinţă vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de către Blue Air, în funcţie şi de rezultatele înregistrare în negocierile cu investitorii, dar şi de disponibilitatea autorităţilor de a ne sprijini în acest proces dificil”, a mai menţionat Blue Air.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *