Boala LYME- Boala cu o mie de fețe!

Vara se apropie încet, dar sigur și dorința de a petrece cât mai mult timp în aer liber, în parcuri, păduri, livezi este din ce în ce mai ispititoare, așa încât este timpul să ne amintim despre un pericol care ne așteaptă  în aceste locuri minunate și anume, de căpușe care pot să ne contamineze cu o spirocheta (BORRELIA BURGDORFERI), cea care este responsabilă de Boala Lyme. Nu toate căpușele au această spirochetă deci, nu toate plăgile produse prin mușcătură de căpușă pot să determine boala Lyme.

Boala Lyme este numită și boala cu o mie de fețe, din cauza marii varietăți de simptome pe care le poate prezenta și care pot crea confuzii de diagnostic cu alte boli. Temporizarea diagnosticării maladiei poate  să determine complicații neurologice, de multe ori severe și  ireversibile. Nu toți pacienții care suferă  de boala Lyme dezvoltă toate simptomele. De asemenea, multe dintre simptome sunt nespecifice, se manifestă și  în alte boli: boli virale, neurologie, sindromul oboselii cronice sau chiar depresia. Există și infecții asimptomatice în cazul Bolii Lyme, aproximativ 8% din cazuri.

Cele mai multe cazuri apar în perioada aprilie-septembrie, atunci când căpușele devin cele mai active și se hrănesc. Perioada de incubație de la momentul infectării  până la apariția primelor semne este de 1-2 săptămâni. De asmenea, pot exista limite de la doar câteva zile, până la câteva luni sau ani. Fiecare stadiu al acestei boli are simptome specifice.

Primul stadiu al  bolii Lyme

În stadiul întâi, la nivelul mușcăturii de căpușă, cam după 3-30 zile, apare o plagă roșie (Eritem migrator), care se extinde treptat. Forma tipică este ca o țintă –un inel roșu în jurul unui punct central mai gros și mai ferm. La atingere simțiți căldură,  dar nu există prurit (mâncărime) sau durere. Aceste caracteristici diferențiază eritemul migrator de exanteme alergice sau de alte înțepături de insecte sau păianjen. În aceste cazuri, există prurit și durere. De asemenea, un erizipel (infecție streptococică) la nivelul tegumentului are fenomene inflamatorii locale(durere, roșeață, prurit, senzație de arsură). Acest eritem migrator în ochi de bou, cum mai este numit, pare la 60-70% dintre pacienți. Mulți dintre aceștia nu realizează ce se întâmplă și nu recurg la sfatul unui medic specialist. În această etapă pacineții pot să prezinte oboseală fizică, astenie psihică, dureri de încheieturi, măriri ale ganglionilor de la nivelul gătului (adenopatii) sau pot să prezinte simptome specifice de gripă (febră, transpirații, dureri musculare și de cap).

Etapa a doua -infecție diseminată

După aproximativ 4-6 săptămâni de la infecție, spirochetele se răspândesc în corp, în  sânge,  limfă sau lichid cefalorahidian (sistemul nervos central și măduvă), pot să  apară simptome care nu au legătură cu poarta de intrare tegumentară și anume-dureri musculare, dureri ale încheieturilor, tendoanelor, palpitații și amețeală. Simptomele mai severe pot să includă pareze parțiale, poliatrită, pericardită, nevrite, meningită (afectarea sistemului nervos, cardiac și sistemului nervos central). De asemenea, poate să apară paralizia de nerv facial (la nivelul feței apare deformarea unei hemifețe).

Etapa a treia – infecție persistentă

După luni sau ani de evoluție a infecției netratată sau incorect tratată, apar simptome severe de tip neurologic care pot să afecteze mai multe părți ale corpului: ochi, creier, articulațiile, inima, senzoriul pacientului. Se poate instala inclusiv paraplegia (paralizia membrelor inferioare) sau tulburări severe de memorie, tulburări de concentrare (encefalopatie cronică).

Simptomele neurologice apar la 5% din pacienții netratați. Pot să apară atacuri de panică, depresie, tulburări de comportament, vertij (tulburări de echilibru).

Iată de ce, pe bună dreptate această boală este numită boala cu o mie de fețe. Dacă, indiferent că ați fost sau nu mușcat de o căpușă și aveți o parte din aceste simptome, mergeți la medicul specialist și faceți un test specific pentru diagnosticarea Bolii Lyme. În eventualitatea în care testele sunt pozitive, trebuie început tratamentul care constă în antibiotice, antiinflamatoare, recuperare neurologică, etc.

Aș dori să subliniez importanța diagnosticării și tratării cât mai precoce a acestei boli. Prima măsură este extragerea căpușei de personalul medical autorizat. Ulterior, se administrază profilactic antibiotic, de către medicul specialist infecționist.

Trebuie reținut cât de multe boli pot să semene cu această boală, în funcție de stadiul ei. Sunt întrebări pe care le pun specialiștii în legatură cu această boală de temut și anume dacă boala este provocată de infecția care urmează mușcăturii de căpușă sau dacă infecția cu această spirochetă duce la afectarea severă a sistemului imunitar și a altor sisteme din organism cu diferite urmări, răspunzătoare de simptomele bolii.

Există un vaccin împotriva acestei boli, dar acesta nu este disponibil în România ci doar în țări precum Ungaria, Austria, Canada, America de Nord. Vaccinarea nu conferă imunitate durabilă, scăderea nivelului de anticorpi putând predispune la reinfectare.

 

Dr. Carollina RADU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *