Braconaj în Paradis. Șir de pescuit clandestin în inima Parcului Național Retezat
Administrația Parcului Național Retezat a anunțat că rangerii ariei protejate au descoperit în timpul acțiunilor de patrulare un șir de pescuit amplasat ilegal și nu oriunde, ci tocmai într-un lac glaciar. Numit frecvent în limbajul pescarilor și șirag, șir de cârlige sau repeditor, acesta este o linie principală de pescuit pe care sunt legate, la distanțe egale, mai multe linii secundare – strune – prevăzute cu cârlige. Se folosește mai ales în pescuitul marin sau comercial și are o eficiență crescută pentru că permite acoperirea unei suprafețe mari de apă și prinderea mai multor pești în același timp, fără a fi nevoie de supraveghere continuă.
Rangerii au strâns intrumentul de pescuit, iar acesta a fost ridicat și luat din teren. Conducerea ariei protejate anunță că, în prezent, sunt efectuate verificări pentru stabilirea împrejurărilor și identificarea persoanelor vinovate.
Personalul Parcului Național Retezat spune că, pe lacurile glaciare, este interzis pescuitul. Orice tentativă constituie contravenție sau infracțiune de braconaj. Mai mult, este interzis inclusiv accesul pe teritoriul parcului cu unelte sau instrumente de pescuit, cu excepția cazurilor autorizate special de administrație. Singura excepție legală este cercetarea științifică.
„Lacurile glaciare din Retezat sunt printre cele mai valoroase elemente naturale ale parcului. Formate în urma retragerii ghețarilor, ele adăpostesc ecosisteme sensibile, adaptate unor condiții speciale de altitudine, temperatură și calitate a apei. Orice intervenție poate afecta echilibrul acestor habitate. Activitățile desfășurate în aria protejată trebuie să respecte regulile stabilite pentru conservarea acestor habitate fragile”, atrag atenția cei de la APNR. Încălcarea dispozițiilor regulamentului atrage, după caz, răspunderea administrativă, contravențională, penală, materială sau civilă, conform legislației în vigoare.
Rangerii continuă activitățile de patrulare și monitorizare pentru ca teritoriul parcului să rămână cât mai aproape de starea lui naturală.
Laura OANA
Sursa foto APNR

