BREAKING NEWS: Bărbat împușcat de un polițist cu o armă de vânătoare. Victima a murit

Un bărbat de 66 de ani, din Petrila, a fost împușcat de un polițist cu o armă de vânătoare.

Surse din cadrul Poliției au declarat că polițistul, aflat în timpul liber, a fost chemat de un prieten să împuște un mistreț care-i intrase în curte, iar arma acestuia s-ar fi descărcat accidental și l-a ucis pe bărbatul de 66 de ani.

Polițistul în cauză s-a predat la poliție, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani s-a înregistrat un dosar pentru ucidere din culpă.

”În data de 29.11.2017, în jurul orei 18:00, la sediul Poliției Orașului Petrila s-a prezentat un bărbat în vârstă de 43 de ani (agent de poliție, aflat în timpul liber), care a declarat faptul că, în jurul orei 17:45, a fost solicitat de un prieten din orașul Petrila să alunge un mistreț care pătrunsese în gospodăria acestuia, într-o zonă izolată din orașul Petrila.

Bărbatul a mai relatat faptul că, manipulând necorespunzător arma de vânătoare pe care o deținea legal, a împușcat mortal un bărbat de 66 de ani, din Petrila, tatăl persoanei care l-a solicitat să alunge mistrețul.

În urma sesizării, la fața loclului s-a deplasat o echipa operativă coordonată de procuror criminalist din cardul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca, în funcție de concluziile anchetei, să fie dispuse măsuri legale.

Ancheta penală a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, competent în investigarea acestui caz”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Anamaria NEDELCOFF

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *