Soțul avocatei Elodiei Ghinescu, fostul polițist Cioacă, va fi pus în libertate

Magistraţii Tribunalului Argeş au admis, marţi, cererea de liberare condiţionată formulată de fostul poliţist Cristian Cioacă, găsit vinovat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, al cărei cadavru nu a fost găsit niciodată. Tribunalul a admis, astfel contestaţia depusă de Cioacă la decizia Judecătoriei Piteşti, care a respins, în 19 iulie, cererea de liberare, ca fiind neîntemeiată.

„În temeiul art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., rap. la art.587 C.pr.pen.: Admite contestaţia formulată de contestatorul C.C.C……… împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”; este soluţia definitivă pronunţată marţi de Tribunalul Argeş.
În 19 iulie Judecătoria Piteşti respinsese cererea ca fiind neîntemeiată.
În 18 iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, prin decizie a Curţii de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu nouă ani. Iniţial, Tribunalul Argeş îl condamnase pe Cioacă la 22 de ani de închisoare.

news.ro

sursa foto: A1.roviewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *