Câine, legat aproape de calea ferată

Un câine legat cu lanțul, cel mai probabil de proprietarul lui, de un stâlp lângă linia de cale ferată din zona stației CFR Petroșani a fost salvat în această după-amiază de polițiștii locali din Petroșani.

Oamenii legii au fost alertați de impiegatul de mișcare, care le-a spus că animalul se află legat în acel loc încă de dimineață. Polițiștii locali nu au stat pe gânduri și sărit imediat în ajutorul câinelui, chiar dacă acesta era extrem de speriat și din această cauză dădea semne de agresivitate.

„Era într-un real pericol, fiind priponit chiar lângă linia de cale ferată, și doar o minune a făcut să nu fie lovit de trenurile care trec prin zonă”, arată municipalitatea de la Petroșani, în subordinea căreia își desfășoară activitatea Poliția Locală.

Cei doi polițiști locali care au intervenit au reușit, cu multă blândețe, să-i câștige încrederea, să-l dezlege, iar mai apoi câinele, metis de ciobănesc german, a fost transportat la adăpostul Primăriei, unde a primit apă și hrană. Din fericire, animalul nu era rănit, doar deshidratat, după ce a stat ore în șir legat de stâlp.

Cea mai sinceră recompensă au primit-o salvatorii lui chiar din partea câinelui, după ce acesta s-a ridicat în două lăbuțe și a lins cu recunoștință mâinile unuia dintre polițiștii locali, chiar cel care l-a transportat până la adăpost, acolo unde acum este în siguranță.

 

Monika Baciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *