Camparea în Parcul Național Retezat, permisă doar în anumite locuri

În Parcul Național Retezat camparea este permisă numai în locurile special desemnate de Administrația Parcului Național Retezat. Locurile de campare desemnate în Parcul Național Retezat se află în următoarele zone: Râușor, Pietrele, Stâna de Râu, Buta, Poiana Pelegii, Bucura, Zănoaga, Drăgșanu, Stănuleți.

„Campaţi doar în locurile permise, fără a săpa şanţuri în jurul cortului şi fără a distruge plantele (jnepeni, muşchi etc.) pentru a vă aranja bivuacul. Locurile de campare sunt pentru odihnă. Respectă intimitatea celorlalți – pe munte oamenii sunt egali”, arată Administrația Parcului Național Retezat.

În perioada estivală în refugiile Buta, Poiana Pelegii, Bucura și Zănoaga se asigură serviciul de permanență de către echipele salvamont și pot fi ocupate de către turiști doar în condiții excepționale (furtuni majore, incidente neprevăzute etc.). Recomandarea Administrației Parcului Național Retezat este ca turiștii care doresc să înnopteze în aceste zone să vină pregătiți cu corturi.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.