Când o haină nouă trebuie cârpită, sigur s-a greșit croiala

Senatorul PNL Carmen Hărău, prezentă în platourile televiziunilor care dezbat scandalul zilei, aduce acuzații grave  ministrului muncii, doamna Olguța Vasilescu, pentru autismul și aroganța de care a dat dovadă atunci când s-a dezbătut legea salarizării în Parlament:

„Zilele acestea avem dovada cea mai clară a faptului că Legea salarizării din sectorul public a fost croită strâmb. Mai înțelegem și de ce șefii PSD-ALDE nu au avut curajul să-și angajeze răspunderea pe acest subiect, ci l-au aruncat în brațele parlamentarilor majorității, care l-au votat „pe nemestecate”.  Angajații sunt supărați, pe bună dreptate, pentru iluziile vândute de cei care guvernează.  Personal, i-am atras atenția doamnei ministru, în timpul tuturor dezbaterilor parlamentare, să nu se joace cu o lege de o asemenea importanță, chiar dacă Dragnea i-a dat temă să o adopte „pe repede-nainte” sub amenințarea că își pierde fotoliul de ministru. Doamna Vasilescu nu a vrut să audă părerea sindicatelor, a societății civile, a opoziției din Parlament, nici atât! Nimeni nu a negat faptul că în România aveam nevoie de o lege a salarizării care să aducă în mod real creșteri ale salariilor pentru profesori, medici, polițiști, funcționari și alte categorii.  Ministrul a crezut, însă, că deține adevărul absolut și nu a ascultat pe nimeni, astfel încât acum inechitățile din salarizare sunt și mai mari decât înainte. Cât privește scăderile pe care le-au constat unii angajați, acestea sunt o realitate, oricât ar nega doamna Vasilescu. Scăderile de lefuri sunt atât o problemă a legii salarizării, dar și rezultatul înșelătoriei denumită pompos ”revoluție fiscală”  

Carmen Hărău, senator PNL, consideră că toate cârpelile pe care le pregătește acum Guvernul, printr-o ordonanță de urgență menită să închidă gura unor angajați nemulțumiți, nu vor rezolva nicidecum problemele din salarizare, ci vor adânci și mai tare frustrările angajaților:

”Unii angajați, mai bine reprezentați de sindicate, cu vocea mai puternică, vor reuși, poate, să obțină pentru angajați pe care-i reprezintă salarii cel puțin la nivelul celor din decembrie. Doamna Vasilescu a spus că cine cere, i se dă! Halal politici ale muncii! Ce vor face, însă, cu cei care nu sunt foarte bine organizați sindical? Cum vor face astfel încât nici ei să nu piardă bani din venitul net? Mai mult decât atât, la șapte luni de la adoptarea legii, Guvernul este nevoit să modifice, pentru a doua oară, legea salarizării. Tot în grabă, după modificarea survenită în decembrie anul trecut, și făcută tot pentru corecții.

Din păcate, atunci când Guvernul va da unora, îi va nemulțumii pe alții și uite așa s-a intrat, deja, într-o mare spirală a nemulțumirilor, generată de caracterul netransparent al modificărilor, de absența criteriilor după care s-a lucrat textul de lege. Cert este că nimeni nu mai are încredere în această lege a salarizării și în ceea ce spune doamna ministru. De asemenea, mă uimește dezinteresul total al întregului Guvern, față de cei peste 3,8 milioane de salariați din mediul economic privat. Oare Vasilescu și colegii ei, miniștrii, înțeleg cât este de  grav să rupi România în două categorii de angajați: cei 1,2 milioane din sectorul public, pentru care Guvernul caută soluții și ceilalți peste 3,8 milioane din sectorul privat, care produc banii ce se redistribuie celor dintâi?

Doamna Dăncilă, prim-ministra de drept, pare că a intrat în pământ. Să sperăm că nu o vom revedea pe doamna Dăncilă doar peste 6 luni, când se schimbă Guvernul de toamnă iarnă, cu cel de primăvară-vară…” a adăugat senatorul PNL, Eleonora-Carmen Hărău.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *