Cinematograful „Victoria” a fost inaugurat
Primul cinematograf din țară finalizat de Compania Națională de Investiții a fost inagurat la Petroșani.
Read MorePrimul cinematograf din țară finalizat de Compania Națională de Investiții a fost inagurat la Petroșani.
Read MoreCaravana SMURD ”Fii pregătit”, este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Read MoreLa nivel declarativ, toate formațiunile din Consiliul Local susțin că doresc ca situația din legislativ să se limpezească și să
Read MoreÎn preajma zilei lor, cea de 3 aprilie, jandarmii hunedoreni au organizat și, deopotrivă, au participat, o interesantă competiție de
Read MoreOficialii de la minister susțin că acordarea acestor sume este necesară datorită importanței pe care Complexul o are în sistemul
Read MoreCurtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-unul dintre cele mai voluminoase dosare ale traficanţilor de comori dacice,
Read MoreZiua Poliției Române a fost sărbătorită, astăzi, la Deva
Read MoreMai multe oi au fost ucise în gospodăriile unor săteni din Călanul Mic
Read MoreLiberalii hunedoreni, întâlnire de lucru cu mai- marii partidului
Read MoreJuniorii III au cucerit trei titluri de vicecampioni naționali
Read MoreITM Hunedoara a finalizat cercetarea evenimentului din 30 noiembrie 2017 de la EM Uricani
Read MoreEchipa antrenată de Adrian Moț este calificată în turneul final al Cupei României
Read More