Cățel de doar 3 luni, maltratat de un minor, în zona unui supermarket din Deva
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, la data de 30 aprilie 2025, printr-un apel 112, cu privire la un incident petrecut în zona unui supermarket din municipiu, unde un tânăr ar fi lovit cu piciorul un cățel.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care au constatat că un minor în vârstă de 16 ani, deținător al câinelui – o femelă din rasa comună, talie mică, în vârstă de aproximativ 3 luni – i-a aplicat lovituri repetate cu piciorul.
În urma verificărilor, s-a stabilit că animalul nu beneficia nici de îngrijire medicală de bază, fiind nevaccinat și nedeparazitat, în ciuda obligațiilor legale prevăzute de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Având în vedere starea de pericol în care se afla cățelușa, polițiștii au emis un ordin de plasare într-un adăpost autorizat pentru o perioadă de 45 de zile. Proprietarul minor va fi sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii 205/2004.
Cățelușa a fost vaccinată și consultată de medicul veterinar al adăpostului și are o stare de sănătate bună.
Polițiștii atrag atenția asupra responsabilității legale și morale pe care o presupune deținerea unui animal de companie și încurajează cetățenii să sesizeze orice act de cruzime față de animale.
IPJ Hunedoara