Ce amenzi au mai dat polițiștii

Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 46 societăți comerciale şi 31 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 de sancțiuni contravenționale (14 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală şi 2 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie), valoarea totală a amenzilor fiind de 4.000 de lei.

 

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.  

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Reamintim că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00 (ori 20:00-05:00, în funcţie de incidenţa ratei de infectare) este restricţionată, cu unele excepţii pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor de COVID 19.

 

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

*Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio încălcare a legii.

*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

 

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *