Cei mai sinceri și afectuoși oameni de pe pământ au sărbătorit centenarul unei țări care nu face nimic pentru ei

Într-un cadru festiv, toți membrii Asociației persoanelor cu Sindromul Down ”Langdon 2000” din Deva, au sărbătorit, în aceste zile, la Sala mică a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva, un dublu eveniment. Îmbrăcați în costume populare, membrii asociației au fost prezenți la aniversarea ”majoratului ”, 18 ani de când a luat ființă acestă asociație și sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.

Momente emoționante au fost încă de la debutul manifestării culturale. Acei oameni speciali, care stăteau cuminți așezați fiecare pe scaunele lor, atunci când au auzit primele acorduri din imnul național, s-au ridicat în picioare, cu mâna dreaptă dusă la inimă și au intonat împreună cu tot publicul, o strofă din  imnul țării noastre, ”Deșteaptă-te române”.

După momentul solemn, Karina și Cătălin, doi tineri mai comunicativi, îmbrăcați în costume elegante au dansat pe „valsul” celebrului Smiley și pe acordurile simfoniei perfecte al lui Ed Sheeran și Andrea Bocelli, alături de o altă pereche de dansatori, frățiorii lor mai mici. O sală întreagă plângea, emoțiile nu puteau fi stăpânite…

S-a jucat dansuri ardelenești. Părinții au făcut perechi alături de copii lor la o brașoveancă și un joc pădurenesc. S-a cântat muzică folk, s-a interacționat împreună cu publicul.

Grupul de dansuri a elevilor de la Colegiul Național Decebal au prezentat un dans săsesc și unul popular românesc, iar Grupul Vocal din Comuna Băița, au făcut o scenetă de șezătoare populară umorstică.

La sfârșitul programului gospodinele din sat au dăruit publicului o coșarcă plină de pancove.

În anul 2000, Elena Pleter, mămica Lizucăi, o fetiță frumoasă specială cu ochii albaștri zâmbitori și iubitori, pusă în fața multor încercări și provocări, a pus bazele unei asociații pentru persoanele cu sindromul Down, în speranța că dacă se vor  reuni mai multe persoane aflate în aceeași situație, vor putea să ceară dreptul în primul rând la o viață normală, la integrare și educație.

Încet, încet, cu pași greoi și cu fără prea multe sperațe, au trecut 18 ani, iar asociația are în acest moment un număr de 30 de familii cu câte un membru cu Sindromul Down și face parte din Asociația Incluziunea Română.

În toți acești ani, copleșită de sistemul și birocrația din România, Elena, a reușit totuși să găsescă un spațiu unde să își desfășoare activitățiile specifice.

Spațiu este mic, într-o sală de clasă a unei școli din Deva, unde plătește chirie. Acolo, în câtiva metri pătrați, părinți, copii, persoane adulte cu SD, care nu pot veni singuri – trebuie să fie însoțiți de cineva – voluntari, invitați, se adună cu toții cu diferite ocazii pentru a socializa și a marca evenimente importante din viața personală sau socială.

Doamna Elena a bătut la multe uși pentru a obține un spațiu în care să se poată organiza într-un mod civilizat și adaptat, dar în afară de promisiuni vocale, NIMIC.

Cu o rază de înțelegere și lumină a venit spre ei doamna Maria Medeea, de la asociația Casa Harului din Vărmaga. Acolo, toți membrii merg în fiecare an în tabără.

Nu e o tabără obișnuită, e o tabără în care vin voluntari, oameni specializați atât din țară cât și din străinătate, aceștia fac terapie, programe și activități specifice persoanelor cu dizabilități.

A fost o după-masă frumoasă, reușită, iar în toată neliniștea și graba lumii către nicăieri, timp de 3 ore, am respirat și m-am încărcat de energie pozitivă, alături de oameni cu suflet curat, care nu știu ce înseamnă răutatea.

Dacă îmi este permis, aș vrea să o felicit pe prietena mea frumoasă, Iulia Raicu, pentru toată zbaterea și implicarea. Știu că a fost dificil să organizezi un eveniment, dar sala a fost  neîncăpătoare, iar toată lumea prezentă s-a bucurat de fiecare moment. Vom răzbi doar împreună!

 

Un voluntar