48 de deveni au centrale termice finanțate de la bugetul local

Aproape 50 de deveni, cu venituri mici, și-au achiziționat centrale termice cu tichete sociale, prin programul inițiat de Primăria Municipiului Deva și Direcția de Asistență Socială Deva, în iulie 2021, și alte 73 de familii sau persoane singure mai pot beneficia de această facilitate, până la sfârșitul anului 2022.

Tichetele sociale pentru acoperirea parțială a cheltuielilor privind achiziționarea de centrale termice de apartament sunt destinate familiilor/persoanelor singure din municipiul Deva care au venituri lunare de până la 1.525 de lei și au fost racordate la sistemul centralizat de termoficare, la momentul închiderii Termocentralei Mintia.

MODALITATEA DE ACORDARE a tichetelor sociale pentru centrale termice individuale și CRITERIILE pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită acordarea acestui ajutor de urgență sunt reglementate prin Hotărârea Consiliului Local Deva nr. 242/2021 cu modificările și completările ulterioare, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu.

Tichetele sociale au o valoare totală de 2.500 de lei și sunt acordate printr-un program susținut integral de la bugetul local.

CERERILE prin care se solicită acordarea tichetelor pentru achiziționarea de centrale termice individuale se depun la Registratura Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0723.230.106 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), în timpul programului de lucru.

DE REȚINUT! Tichetele sociale sunt valabile doar pentru anul în care au fost emise (respectiv 2022). Tichetele neutilizate de beneficiarii programului social vor fi restituite DAS Deva până la data de 31 decembrie 2022.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *