Cercetătorii din Petroșani, la unul din cele mai importante evenimente științifice din Europa

Cercetării din Petroșani au participat la unul din cele mai importante evenimente științifice din Europa. În perioada 29 iunie 2019 – 06 iulie 2019, o delegație de cercetători din cadrul INSEMEX a participat la cea de-a 19-a Geoconferință Internațională Multidisciplinară SGEM 2019 – Albena – Bulgaria, eveniment științific care este printre cele mai importante organizate în partea central-estică a Europei. Această conferință are scopul de a reuni oameni de știință, cercetători, profesori și practicieni care reprezintă academii, universități, instituții de cercetare și educație, companii, agenții guvernamentale și organizații de consultanță din întreaga lume pentru a face schimb de idei și pentru a defini prioritățile de cercetare în domeniile Geo-Științelor.

Cercetătorii INSEMEX care au participat la eveniment au prezentat un număr de 16 articole științifice ale căror teme acoperă toate domeniile de activitate ale institutului și care au fost apreciate în rândul participanților la manifestarea științifică SGEM 2019. De menționat este faptul că pe lângă cele 16 articole prezentate, cercetătorii din cadrul institutului au transmis spre publicare încă 14 articole, care au fost acceptate și incluse în volumele de lucrări ale conferinței.

În plus față de activitatea de diseminare a rezultatelor cercetărilor științifice, pe parcursul evenimentului doi dintre cercetării INSEMEX au avut și calitatea de Președinți de Sesiune științifică, răspunzând de buna desfășurare a prezentărilor care au avut loc în cadrul sesiunilor pe care le-au condus, precum și de evaluarea calității articolelor prezentate.
Înmânarea certificatelor de participare la acest eveniment științific s-a făcut în cadru festiv, eforturile depuse de cercetătorii INSEMEX fiind răsplătite prin acordarea a două premii speciale din partea organizatorilor SGEM pentru doi cercetători ai institutului care s-au făcut remarcați prin calitatea prezentărilor efectuate și prin modul deosebit în care au reușit să capteze atenția și să interacționeze cu ceilalți specialiști prezenți în cadrul sesiunilor științifice.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *